Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat că, în noaptea de 11.09.2013, în jurul orei 23.20, inculpatul s-a deplasat la domiciliul părții vătămate, care are calitatea de agent de poliție, și, întâlnind-o în scara blocului, i-a aplicat acesteia din urmă mai multe lovituri cu pumnii în zona feței, cauzându-i astfel leziuni traumatice care au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale, fapta fiind comisă pe fondul nemulțumirilor inculpatului legate de instrumentarea de către agentul de poliție a unei lucrări repartizate cu prilejul exercitării atribuțiilor de serviciu. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluționare, Judecătoriei Suceava.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Vasile Puiu Hrițuc, de 45 de ani, din Suceava, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii