Pe lângă concursul de interpretare a muzicii folk destinat copiilor și tinerilor a căror vârstă nu depășește 30 de ani, desfășurat timp de două zile, sâmbătă, 26 octombrie, în cadrul unui spectacol, care va avea loc începând cu ora 16, se vor omagia 40 de ani de la înființarea Cenaclului Flacăra. Acest fenomen cultural atât de îndrăgit de români, va fi readus în atenție de foști membri ai cenaclului, printre ei numărându-se Andrei Păunescu, Vasile Mardare, Cristian Buică, Magda Pușkaș, Emeric Imre și Victor Socaciu. Duminică, 27 octombrie, va avea loc festivitatea de premiere urmată de un spectacol susținut de laureații concursului de muzică folk și de evoluția artiștilor Mădălina Amon, Eugen Avram și Vasile Șeicaru. Conform viceprimarului Gheorghe Aldea, valoarea premiilor la concursul de interpretare este de 7.000 de lei. Cu excepția concursului, care se va desfășura în sala de spectacole a Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, celelalte spectacole vor avea lor în piața Nada Florilor, unde se va desfășura și “Târgul Mărului”, organizatorii anunțând că anul acesta la sărbătoarea pomicultorilor din zona Fălticeni se vor axa mai puțin pe folclor și mai mult pe muzică folk. “Îmbinăm două evenimente: Târgul Mărului și Festivalul Național Concurs de Folk pentru Tineret “Nada Florilor”. Pentru al doilea am încheiat un parteneriat cu Asociația Ghizilor Bucovina, astfel încât vom fi degrevați de unele cheltuieli. Aniversarea a 40 de ani de la înființarea Cenaclului Flacăra va fi un eveniment deosebit pentru noi toți. Încă mai pulsăm la amintirea vremurilor când Cenaclul Flacăra era foarte activ și era singura modalitate de a petrece timpul liber. O mare parte din cei care erau atunci în Cenaclu vor veni și acum la Fălticeni, în frunte cu Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu. Astfel vom avea și târgul de mere, ajuns la a X-a ediție, și spectacole. Anul acesta vom avea recitaluri de muzică populară doar cu artiștii noștri din Fălticeni” ne-a declarat primarul Cătălin Coman. Festivalul de folk este organizat de Primăria și Consiliul Local Fălticeni în parteneriat cu Asociația Ghizilor Bucovina. Cenaclul „Flacăra” a fost înființat pe 17 septembrie 1973, iar până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, au fost susținute 1.615 spectacole de muzică, poezie și dialog, în fața a mai mult de 6 milioane de spectatori.
În curând, la Fălticeni
În perioada 26 – 27 octombrie, la Fălticeni se va desfășura Festivalul Național Concurs de Folk pentru Tineret “Nada Florilor”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii