Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au depistat pe sensul de intrare în țară un cetățean moldovean care a prezentat pentru control un pașaport în care era aplicată o viză Schengen ce prezenta urme de falsificare. În cursul zilei de 2.10.2013, s-a prezentat în PTF Siret, pe sensul de intrare în țară, călătorind cu un microbuz marca Mercedes, Larisa B., în vârstă de 57 ani, din R. Moldova. La controlul efectuat de către polițiștii de frontieră, femeia a prezentat pașaportul personal, în care avea aplicată o viză Schengen. În urma verificărilor, s-a constatat că viza prezintă urme de falsificare, elementele de siguranță nefiind cele specifice. Concluzia fost una singură: în cauză era vorba de un fals total și grosolan. Femeia este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la intrarea în țară prin trecere ilegală a frontierei de stat, uz de fals și instigare la fals material în înscrisuri oficiale, informează poliția de frontieră Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii