Alte 69 de candidaturi au fost înscrise pentru cele 29 de locuri din Biroul Permanent Județean al PNL Suceava. Candidatura la funcția de președinte depusă de Philip Rozopol, fost președinte interimar al PNL Suceava, a fost respinsă întrucât acesta nu mai figurează ca membru al partidului. Candidatura lui Popoiu a fost înscrisă pentru a se evita o competiție în care Alexandru Băișanu să fie singurul candidat, în condițiile în care candidatura lui Marius Ursaciuc ar putea fi respinsă întrucât acesta nu respectă condițiile impuse de codul de etică al partidului, ce prevede că membrii PNL care au decizie definitivă de colaborare cu Securitatea ca poliție politică nu pot candida la funcții în partid sau în administrație. Astfel, gruparea care se pronunță deschis împotriva actualului președinte al PNL Suceava, Alexandru Băișanu, speră să reușească să-l învingă în conferința din 5 octombrie, deși la conferința de presă de joi, reprezentanți din toate colegiile electorale din județ au anunțat susținere de peste 70 la sută pentru Alexandru Băișanu. Alături de Băișanu s-au situat liderii din Suceava, Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, dar și reprezentanții de colegii electorale, cum este medicul veterinar Octavian Ilișoi, care a subliniat că susține continuitatea pentru conducerea organizației județene în vederea câștigării importantelor teste electorale din anul 2014, fostul secretar de stat în Ministerului Apelor și Pădurilor, Gelu Puiu, care a arătat că în zona de munte a județului, după toate datele, 60 la sută dintre delegați îl susțin pe Băișanu.
Trei candidați și-au înscris în termenul legal candidaturile pentru funcția de președinte al PNL Suceava. Este vorba de președintele actual al organizației, deputatul Alexandru Băișanu, de primarul de Gura Humorului, Marius Ursaciuc, dar a fost înregistrată și candidatura-surpriză a primarului de Siret, Adrian Popoiu, care s-a declarat susținător al lui Ursaciuc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii