Iarna nu vine încă, dar frigul a venit !

Prefectul Florin Sinescu a declarat, că până în prezent pe sectoarele de drumuri naționale din județ nu s-a depus zăpadă, precipitațiile fiind slabe. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, cea mai mică temperatură a fost de zero grade Celsius – la Poiana Stampei și a nins în zonele înalte, pe Rarău și Giumalău, dar nu s-a depus zăpadă pe drumuri. Sinescu a arătat însă că, din cauza frigului, există riscul producerii de polei, motiv pentru care a solicitat conducerilor secțiilor de drumuri naționale să intervină cu materiale antiderapante în special în zonele podurilor și podețelor, unde se formează, în mod special, polei. Totodată, prefectul a spus că a solicitat Poliției Rutiere să acționeze în trafic pentru evitarea producerii unor blocaje.
 

În județ sunt pregătite să intervină două utilaje UNIMOG cu lamă și răspânditor pe sectorul Secției Drumuri Naționale Suceava cu un stoc de 400 de tone material antiderapant amestec, iar de la Secția Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc vor acționa două utilaje UNIMOG cu lamă și răspânditor la care se vor mai adăuga în cursul zilei de miercuri încă două utilaje care vor sosi de la DRDP Iași. Stocul pentru zona de munte este de 200 tone sare și 1382 tone material antiderapant amestec. Având în vedere fenomenele meteo anunțate pentru următoarea perioadă temperaturi scăzute și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, utilajele vor efectua patrulări pe toate drumurile naționale, cu precădere în zonele unde în mod frecvent se produce polei (DN 17 – pasul Mestecăniș și pasul Tihuța, precum și DN 17 A – pasul Ciumârna, Palma). Tot la nivelul județului Suceava în perioada imediat următoare traficul pe drumurile publice va fi monitorizat de un număr de 30 de echipaje de poliție și 56 de polițiști. „Participanții la trafic să țină cont de indicațiile primite de la agenții de poliție și să aibă mașinile echipate corespunzător condițiilor meteo”, a precizat prefectul Florin Sinescu. Județul Suceava se află sub atenționare de cod galben de vreme severă fiind prognozate precipitații sub formă de ploaie în zonele joase de relief și sub formă de lapoviță și ninsori în zona subcarpatică și de munte, dar și intensificări ale vântului care pe crestele montane pot depăși 100 km/h, viscolind zăpada.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI