În rest, vorbim despre turism cu atâta aplomb și cu atâta speranță, încât mai toată lumea a început să creadă la noi că singura cale prin care bunăstarea noastră poate crește este dezvoltarea industriei turismului. Puține lucruri mai par importante în materie de inițiativă economică în afara celor din turism, subiect ce s-a înstăpânit peste preocupările celor aleși să facă ceva pentru bunăstarea noastră. Vorbă multă însă, speranțe din ce în ce mai mici, investiții care întârzie să producă. O situație care tinde s-o copie pe aceea a utilizării fondurilor europene pentru construirea de unități de procesare a cărnii și laptelui care-s pe cale acum să-și dea duhul. Poate că ați remarcat faptul că în materie de turism nimeni nu îndrăznește să vorbească de resurse locale prin transformarea românului în turist. Ar fi o resursă, dacă românul ar avea bani. Bani, că timp de „pierdut” prin excursii, sejururi și altele asemenea pe care se bizuie turismul are destul. Bani, nu…
Vizita de zilele trecute în Bucovina a ambasadoarelor și a unor soții de ambasadori acreditați la București a avut, potrivit inițiatoarelor, un dublu scop: cunoașterea nemijlocită a României, de data aceasta în mirificul tărâm al mănăstirilor, dar și inducerea în memoria imediată a oaspeților a posibilității de a transmite ce au văzut și locuitorilor țărilor reprezentate, care pot deveni potențiali turiști în zona noastră. Este printre puținele acțiuni care își propun în mod explicit atragerea turiștilor străini în Bucovina, care au suficienți bani pentru a-și permite un răgaz în nordul moldav al României.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii