Dar tot la intrare organizatorii așezau băieții în stare să țină piept „agresiunii” șmecherilor doritori fie să se bucure sincer de un bal așa-zis mai select, fie să-l strice cu orice preț, așa ca să se știe că nu se prea face ceva în oraș fără voia lor. La vremea când organizam aceste „sărbători”, peste parcul din preajma institutului se lăuda că este stăpână o ceată de golănași avându-i în frunte pe feciorii (doi, dacă-mi amintesc bine) unui ofițer de poliție șef peste inspectoratul județean. Aceștia și gealații lor, înarmați cu boxuri, lanțuri și alte ustensile bune la bătaie, terorizau zona, astfel că destui colegi o „încasaseră” de la ei, mai ales după lăsarea întunericului. Aceștia își conduceau iubitele până la căminul de fete, aflat lângă noua clădire a IP3, băieții locuind încă în căminul din curtea liceului „Petru Rareș”, din a cărui sediu institutul tocmai se mutase în noua clădire din parcul din preajma stadionului. Maxima presiune asupra noastră o manifestau acești cetași tocmai la aceste reuniuni. Eram obligați să găsim băieți cu pumn tare pe care să-i avem în rezervă la intrare, gata să intervină când presiunea devenea imposibilă. Și am avut norocul ca de partea noastră să se afle doi dintre judoka cunoscuți pe vremea aceea ai Sucevei: inginerul de astăzi Gheorghe Vasilaș – Vasia și profesorul de sport de astăzi Mihai Airinei. Care m-au scăpat de o bătaie zdravănă, pentru că am îndrăznit să răstorn două scări puse de șmecheri la geamurile grupului sanitar, pe care voiau să le escaladeze…
Reuniunile studențești ale Institutului Pedagogic din Suceava și mai ales „Balul bobocilor” rezonau intens în rândurile tinerimii sucevene nestudențești. La reuniuni erau invitați și alți tineri din oraș, mai puțini de către organizatori, cei mai mulți de către înșiși studenții, care își aduceau la bal prietenii/ prietenele din afara institutului. Totul se întâmpla în holul celor două aule de la etajul micii „cetăți” din piatră a IP3 Suceava. Parterul era „cotropit” doar în zona de la intrare, unde se afla și barul. Acolo, totul se servea în cănițe de cafea, inclusiv coniacul, interzis oficial în institut…
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii