Publicistul Eugen Dimitriu va fi sărbătorit astăzi la Fălticeni

Societatea Franceză a Prietenilor lui Ion Irimescu, Primăria municipiului Fălticeni, Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, Galeria Oamenilor de Seamă și Asociația Fălticeni Cultural organizează astăzi, 30 septembrie 2013, evenimentul „Eugen Dimitriu – 90”.
 

În cadrul acestui eveniment au loc două manifestări dedicate vieții și activității scriitorului Eugen Dimitriu cu prilejul aniversării frumoasei vârste de 90 de ani. Evenimentul va debuta la ora 16.30, cu inaugurarea reperului „Eugen Dimitriu” la „Galeria Oamenilor de Seamă”, instituție ctitorită de însuși protagonistul manifestărilor. Ulterior, invitații și sărbătoritul se vor deplasa la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, unde va avea loc, în jurul orelor 17, în sala „Pictor Aurel Băeșu”, lansarea volumului „Corespondență fălticeneană” al cărui autor este însuși sărbătoritul, Eugen Dimitriu. Cartea a fost tipărită cu sprijinul financiar al Societății Franceze a Prietenilor lui Ion Irimescu (SOFAII), sub îngrijirea doamnei dr. Camelia Botez (Franța), în special. Eugen Dimitriu – „Corespondență fălticeneană” Cele două volume ale cărții sunt rezultatul unei munci de zeci de ani și reprezintă un dar oferit cu generozitate de către autor posterității. Din cele 882 de scrisori, 154 sunt emise de autor, iar 728 „au fost primite în timp de la diverse personalități, de la familiile acestora, de la cărturari din diverse zone ale țării sau de la prieteni interesați de viața culturală din nordul moldav și nu numai”, după cum mărturisește autorul. Corespondența dintre personalități reprezintă, pe lângă jurnal, memorii și interviuri, o sursă inepuizabila de informații pentru generațiile ce vor urma, dar și o surprindere a contextului cultural, socio-politic și istoric local. Cunoscut în special pentru contribuțiile sale la conservarea și difuzarea moștenirii literar-artistice a tuturor figurilor importante ale Fălticeniului, Eugen Dimitriu relevă prin cărțile sale dovezi vii ale existenței și perindării pe plaiurile noastre a unor oameni cu importante contribuții în varii domenii de activitate. Din lectura primului volum surprindem în special munca și efortul imens depus de acesta pentru reunirea într-o manieră cât mai completă a moștenirii culturale fălticenene lăsată pradă trecerii timpului și pasibilă a fi victimă, totodată, a unei societăți fățarnice și indiferente la adevărata valoare. Aceste epistole sunt rezervoare indisolubile pentru memoria noastră prezentă și viitoare și demonstrează consecvența și dorința vie a omului Eugen Dimitriu de a proteja ceea ce înseamnă cultura și adevăratele valori ale neamului românesc. Eugen Dimitriu, prin cele două volume de corespondență, ne face cunoscută „o lume a marilor frunți luminate”, a unei comunități trecute prin perioada interbelică și comunism și care pare a-i purta un deosebit respect și o reală prietenie. Spirit viu și iscoditor, Eugen Dimitriu a căutat mereu date noi atât de utile realizării de biografii și monografii ale unor oameni tot mai rari în zilele noastre, dar și de îmbogățire a fondului documentar. Trimise unor personaje ce aparțineau unor varii arii de activitate, limbajul folosit, cât și maniera de scriere sunt foarte îngrijite, dar și încărcate „de o ușoară notă de lirism”, după cum mărturisește ilustrul cărturar. Dacă citim cu atenție volumele constatăm că „Sursele umane și materiale de documentare” au fost descoperite de autor în spații diferite. Este cert că, deși proveneau din cătune sau „zone pierdute de lume” sau din metropole aflate în mijlocul civilizației, oamenii erau fiecare cu valoare intelectuală, remarcându-se fără să fie nevoie de un efort deosebit. Fie că a fost vorba de învățători de școală rurală sau academicieni, toți au reprezentat surse de creionare și de reliefare a realității unor vremuri apuse, dar nu uitate. Aceste misive sunt dovezi vii al unui mod de gândire elevat, dar și al unor moduri diferite de tratare a unei realități comune, fapt ce demonstrează că acest „spațiu fălticenean”, ce părea de-a lungul timpului „pierdut de lume și lipsit de activitate”, a reprezentat „un oraș al muzelor” și un univers de creație pentru mulți dintre oamenii mari ai trecutului. Cele două volume reprezintă un omagiu adus orașului Fălticeni, în care au locuit, și-au trăit pasiunile, apoi au intrat în veșnicie, mari personalități ale societății noastre artistico-culturale. Eugen Dimitriu S-a născut la 1 octombrie 1923, în comuna Sărata, județul Cetatea-Albă. Studiază la Liceul „Nicu Gane”, Fălticeni, susține bacalaureatul în anul 1943 la Liceul internat din Iași. Termină Facultatea de Drept a Universității „Al. I. Cuza” Iași în perioada 1943-1947. A fost traducător științific din 6 limbi străine, la Stațiunea Experimentală Pomicolă Fălticeni (1958-1965). Între anii 1965-1971 este traducător științific la Stațiunea Experimentală Agricolă Suceava. Sprijină din punct de vedere documentar pe cercetătorii celor două stațiuni, îndeosebi pentru pregătirea lucrărilor de doctorat. Este translator și ghid la diferite obiective turistice bucovinene pentru delegațiile străine sosite în România. A colaborat cu Erich Beck la redactarea lucrării Enciclopedia Bucovinei (2 volume), a enciclopediei lui Emil Satco (Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Suceava, 2004). Este muzeograf al Complexului Muzeal Fălticeni în perioada 1971-1975. Din 16 iunie 1972 este ctitor al „Galeriei Oamenilor de Seamă”, în casa donată de frații scriitori Vasile și Horia Lovinescu. În această perioadă are loc cercetarea exhaustivă a zestrei culturale fălticenene, care a fost valorificată în volumele tipărite. A fost secretar de redacție al revistei „Pagini bucovinene”, dar și membru în colegiul de redacție al revistelor sucevene: „Pagini bucovinene”, „Suceava”, Anuarul Muzeului Județean, „Țara fagilor”. Este preocupat temeinic de genealogie, fapt remarcat de academicianul Constantin Ciopraga. În perioada 1975-1978 este muzeograf la Muzeul de Istorie Suceava și apoi la Casa Memorială „Simion Florea Marian” în intervalul 1978-1985.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI