Filosofia dreptății

Rostul ultim al justiției este acela de a afla și instaura adevărul. Dacă adevărul se confundă cu dreptatea, cu atât mai bine. Dar că acesta trebuie aflat, faptul este indubitabil și nu există vreo scuză pentru neaflarea lui. Nu punem în discuție acum cazuri complicate, pe care, iată, zilele acestea, Justiția vrea să le deslușească. Ne referim la un caz mărunt, care dă insomnii și suferință unui biet contribuabil încrezător în statul al cărui cetățean este și în a cărui dreptate crede. Pe scurt: mă cert cu vecinul pe seama hotarului dintre proprietățile noastre. Primăria îmi dă dreptate, dar mă sfătuiește să pornesc un proces de hotărnicire. Se stabilește un expert, acela propune soluția și lucrurile par clare și bătute în cuie de documente oficiale. Vecinul deschide însă proces prin care contestă veridicitatea expertizei.

 

Alt proces, altă expertiză și instanța decide că expertiza contestată este validă și că hotărnicirea este valabilă. Vecinul își dă duhul și pleacă la Domnul. Astfel că recuperarea cheltuielilor de judecată (că am plătit avocat, apoi executor judecătoresc) rămâne suspendată. Mă adresez justiției, care însă solicită să aduc dovezi că cineva (adică succesorii) poate să-mi plătească banii pe care i-am cheltuit în dosarul care mi s-a deschis de defunct. Primăria îmi dă hârtie despre proprietățile defunctului și cine sunt succesorii îndreptățiți, pe care nu mi-o dă mie de fapt, ci o înaintează instanței. Care instanță îmi suspendă acțiunea până – înțeleg – se stabilesc succesorii. Dacă se stabilesc… Executorul judecătoresc, în afara unei încuviințări de executare silită se declară incapabil să rezolve problema și-mi restituie banii, mai puțin TVA-ul. Deci: am fost dat în judecată, am fost purtat pe drumuri, am cheltuit fără vina mea niște bani pe care doresc să mi-i recuperez în cuantumul stabilit de instanță. Cel ce-mi este dator moare, dar nu mă pot îndrepta asupra patrimoniului lui până nu se stabilește un succesor. Dacă nu se stabilește din nu știu ce motive, rămân bun pierdut. Orgoliul îmi spune: nu te lăsa, a vrut proces, să plătească! Mintea de pe urmă mă avertizează însă că s-ar putea să cheltuiesc mai mult umblând după banii aceștia până în pânzele albe. Dar bunul simț, acel bun simț care stă la temelia legislației țării mele nu mă lasă să nu mă întreb dacă statul și-a recuperat cheltuielile de judecată de pe pielea defunctului. Căci mie TVA-ul de pe o operațiune neefectuată mi l-a luat, în timp ce legea asta fără cap și fără coadă rămâne nemodificată. Sau, fiind vorba de noul Cod de Procedură Penală, prost modificat.