„Să-și respecte cuvântul dat”

Organizația PNL Suceava se pregătește de alegerile europarlamentare și prezidențiale care vor fi organizate anul viitor, a declarat joi liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu.
 

El a precizat, într-o conferință de presă, că, în acest sens, la alegerile pentru conducerea organizației din 5 octombrie, va fi ales un Birou permanent județean cu cel mai mare număr posibil, de 29 de membri, fiecare având sarcini precise pe anumite zone în vederea obținerii unui rezultat electoral cât mai bun. Întrebat dacă este încrezător că partenerii PNL din USL vor susține la alegerile prezidențiale de anul viitor pe Crin Antonescu, Băișanu a spus că el personal nu s-a gândit niciodată să înșele încrederea unui partener. „Dacă gândesc însă cu mintea altora, politica poate fi definită și ca un lanț de trădări. Există și această posibilitate. Sper ca PSD să-și țină cuvântul dat”, a spus liderul PNL Suceava. Președintele PNL Suceava a reamintit că prima parte a înțelegerii, ca Victor Ponta să fie prim-ministru a fost realizată și că urmează ca a doua parte, cea prin care Crin Antonescu va ajunge președintele Ro-mâniei, să fie pusă în practică. „Le cer celor din USL să-și respecte cuvântul dat”, a mai spus Alexandru Băișanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI