Neamul poetului Nicolae Labiș

Se întîmplă că istoriile literare românești sînt opere de sinteză înainte de a se fi alcătuit monografii ale scriitorilor împricinați și canonul a fost brevetat de către divinul critic G. Călinescu prin Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), dacă luăm ca literă de lege cursul Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică din anii 1846-1947, fapt ilustrat de cîteva aplicații ulterioare la viața și opera unor scriitori ca Nicolae Filimon (1959) sau Gr. Alexandrescu (1962), cu precedentele monografii despre M. Eminescu (1934 și 1946) și Ion Creangă (1938, 1964) totuși.

 

Amănuntul nu primează în istoria noastră literară dar semnificațiile cele mai… bogate se lămuresc din impresii fulgerate adesea precum „poetul nepereche” sau „buzduganul unei generații”, trecînd din condei în condei și trezindu-ne că poetul Nicolae Labiș a fost cimotie cu prozatorul Ion Creangă. Așa că scriitorul Mircea Coloșenco merge pe firul Ozanei, „limpede ca cristalul”, și, după consultarea acribioasă a monografiilor semnate de Ștefan Bitan (1970), Gheorghe Tomozei (1972 și 1985), Lucian Raicu (1977), Ion Bălu (1982) și George Bădărău (2001), lăsînd-o de izbeliște pe Iulia Murariu, cu Poezia lui Nicolae Labiș (2010), trage concluzul – în articolul Străbunii materni ai lui Nicolae Labiș, din „Convorbiri literare”, nr. 8, august 2013, p. 70-72 –, că străbunica poetului de la Mălini, „Zamfira Blendea doar s-a jucat, fiind copii, cu Nică a Petrei alias Ion Creangă, nici pe departe fiind rude, chiar prin alianță”. Însă, întrucît mai totdeauna, prin dereticarea paielor din ochii altora ne rotunjim fastuos bîrna din propriul nostru ochi critic, voi observa că harnicul meu coleg de bîntuială documentară calcă în același păcat imprimînd în deschiderea cărții Nicolae Labiș, Opera, I-II, Cartier, Chișinău, 2005, cîteva date strîmbe – „Născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini, județul Suceava, în familia lui Eugen și AnaProfira Labiș. […] Debut precoce, cu poezii, în ziarul Zori noi. La 15 ani publică prima poezie în Iașul nou, iar un an mai tîrziu debutează în revista Viața Românească. Debut în volum cu Primele iubiri (1956), urmat de Puiul de cerb (1956)” –, care se cuvin corijate după cum urmează: 1. Cele trei debuturi publicistice ar trebui ordonate astfel: 31 decembrie 1950, cu poezia Republicii Populare Române, în ziarul „Lupta poporului” din Suceava; ianuarie 1951, cu versurile Fii dârz și luptă, Nicolae! în Almanahul „Iașul nou”, nr. 8, decembrie 1950, iar în „Viața românească”, nr. 6, iunie 1951, din București, cu poezia Gazeta de stradă. 2. Debutul editorial și-l face Nicolae Labiș cu poemul Puiul de cerb, Editura Tineretului, București, 1956, (dat la cules – 10.II.956; bun de tipar – 11.IV.956), cu dedicația pe un exemplar: „Sorei mele Margareta, cu afecțiunea puternică și reținută ce ne leagă, Nicolae Labiș – 21. V. 1956”, pentru că Primele iubiri, la aceeași editură – „dat la cules 28.VII. 956; bun de tipar: 20. VIII. 956 ” –, iese din tipografie cinci luni de zile mai tîrziu, în octombrie 1956. 3. Nașterea poetului sună în Registrul pentru născuți de la Primăria comunei Văleni Stînișoara, județul Baia, volumul I, pe anul 1935, la nr. 69, încă mai precis înscrisă în data de 1935 decembrie 4, nașterea din ziua de 1935 decembrie 2, oara 5, a pruncului Neculai, de sex bărbătesc și religiune ortodoxă, din părinții Eugen Labiș, învățător, Profira Eugen Labiș, născută Luca învățătoare, Comuna Văleni Stânișoara, județul Baia, satul Poiana Mărului. Naștere confirmată de către martorii Gheorghe Petrușanu și Ludvic Norman. Ambii agricultori comuna Văleni Stânișoara, județul Baia, despre care se menționează „Nu știu carte”. În scurt, poetul Nicolae Labiș s-a născut în satul Poiana Mărului (inițial numit doar Poiana, apoi Poiana Doamnei, în virtutea legendei că pe acolo ar fi poposit oareșcînd soția voievodului Petru Rareș în drumul pribegiei lor către Ardeal), pe valea pîrîului Suha Mare, județul Baia. Tatăl poetului Nicolae Labiș se născuse prin apropiere, peste munte, înspre apus, în satul și comuna Găinești, pe valea pîrîului Suha Mică, același județ Baia, după cum atestă documentul din arhiva primăriei comunei Slatina (fostă Drăceni, astăzi județul Suceava), drept cel dintîi copil al brigadierului silvic Neculai și al soției sale Elena Labiș (născut Kinzerschi): Nr. 30 Eugen Neculai Labiș. Azi anul una mie nouă sute unsprezece luna martie în cinci spre zece zile orele zece dimineața. Act de naștere al copilului Eugen Labiș de sex bărbătesc, religiune ortodoxă, protecțiune română, născut astăzi pe la orele șase dimineață în casa Domeniului Coroanei Mălini, satul și comuna Găinești. Fiu legitim al Dlui Neculai Labiș de ani trei zeci și Dna Elena Kinzerschi de ani două zeci și unu, ambii domiciliați în această comună și cel întăi brigadir silvic. După orala declarațiune făcută de tatăl care ne-a declarat nașterea și presintat copilul cu marturi Gheorg. Ghe. Petrea Rusu de ani patru zeci și Jacob Neni de ani șase zeci, ambii de profesiune liberă, domiciliați în această comună și fără știință de carte, cari au semnat prin punere de degete după ce li l-am cetit acest act dimpreună cu noi și cu declarantele. Constatat după lege de noi Vasile Moroșanu primar și oficer stărei civile al Comunei Găinești. Declarante N. Labiș Martori x Gh. P. Rusu / x Jacob Neni Ștampila: REGATUL ROMÂNIA * COM. GĂINEȘTI, JUDEȚ SUCEAVA, semnătura Primar V. Moroșanu / Notar [ss indescifrabil] În partea stîngă a documentului, scris vertical: „Căsătorit cu Profira Gh. Ilie Luca în comuna Văleni în ziua de 31 Decembrie 1934 Actual ii 1934 / Notă 25 IX. 958 Eliberat certificat de naștere Seria N.x, Nr. 857.419” (Starea civilă, Primăria Slatina, județ Suceava, Registrul stării civile pentru născuți, comuna Găinești, județul Suceava, 1911, nr. 30.). Despre bunicii poetului nu știm prea multe întrucît biografii au ocolit asemenea date, nu chiar lipsite de semnificație cînd le privim cu oarecare atenție. Deocamdată nu avem la îndemînă decît înscrisul căsătoriei brigadierului silvic Nicolae Constantin Labiș din comuna Găinești, județul Baia, născut în Piatra Neamț, cu Elena Kinzerschi, de loc dintr-un sat botoșănean, trecută în Registru Stării Civile din Găinești, 1910, la nr. 26 (…). Un portret al bunicului Neculai Labiș, brigadier silvic pe Domeniul Coroanei Mălini, creionează nepotul Nicolai Labiș, peste cîteva decenii, în poezia Bătrînul pădurar: Bătrînul pădurar visează parcă./ Îndrăgostit de codri ca de-o arcă/ Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea/ El a durat-o, rînduind în ea/ Galop de cerbi, bîrlog de urși și unduirea/ Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.// Sub ochii lui, plini de senin și zare,/ Sub ochii oglindind o depărtare,/ Dureri și bucurii de-ale pădurii/ S-au petrecut, și-n suflet el le-a strîns,/ Și neschimbîndu-și apa cătăturii/ În taină-a rîs cu ele ori a plîns.// Cînd mierea lunii picură-n frunzișuri,/ Ivind pe steiuri albe ascuțișuri,/ Cu gîtul încordat prin seară zboară,/ Îndrăgostiți, un țap și-o căprioară…/ El se afundă-n gînduri pe un trunchi,/ Privind duios la pușca pe genunchi. Negreșit că multe din imaginile „codrene” din versurile lui Nicolae Labiș ar putea să fi fost culese din amintirile bunicului care a hălăduit neînfricat și nestingherit de nimeni prin pădurile Stînișoarei aproape jumătate de veac. Nu știm cînd și unde a murit nici el și nici soția lui, bunica provenind pare-se dintr-o familie poloneză pribegită – după întreita sfîrtecare a Poloniei de către austrieci, prusaci și ruși, prin anul 1793 –, în ospitaliera și… săraca țară a Moldovei. Din actele invocate mai sus avem îndrituirea să glosăm ceva mai puțin birocratic și să observăm că nașterea lui Nicolae Labiș se datorește întîlnirii unui tînăr pădurar din Piatra Neamț, așadar din perimetrul norilor de peste „Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul, în care se oglindește de veacuri Cetatea Neamțului”, cu o tînără din pămîntul Botoșanilor, cel rodnic în creatori precum Mihail Eminescu, Nicolae Iorga și George Enescu. Despre bunica din partea tatălui, Nicolae Labiș a însemnat cîteva rînduri din care înțelegem drama acestei familii: „venise al doilea război…/ Tata era pe front, iar noi/ Stropșiți prin alt ungher de țară./ Nu mai avea nimic bunica în cămară./ Fetele ei n-aveau straie…/ Și-a mistuit-o boala încet, ca o văpaie.// Fetele bunicii s-au înrăit,/ Au vândut și-au băut gardul, ocoalele, casa/ Și coasa bunicului păstrată sub grindă…/ Una a căzut suferindă/ Cu obrajii palizi ca mătasa/ Și a născut un făt din flori./ Celelalte au fugit cu feciori,/ S-au întors plânse, au jelit/ Și iar au fugit./ Se căinau femeile prin sat:/ – Casa lui Labiș cum s-a-mprăștiat!/ Plângeau femeile la sărbători/ De jalea fetelor bunicii și de jalea lor,/ Căci la toate femeile,/ Erau pline de jale odăile/ Și puteau păcătui și ele/ Ca fetele bunicii mele…// Unii scorneau că chiar și tata a căzut./ Fetele, tinerele fele ale bunicii aveau chipul trecut./ Fetele bunicii, frumoasele, înaltele…/ Se uitau unele la altele/ Cum ploaia și boala și foamea le scurmă…/ Nu le mai știe astăzi nimeni de urmă…” (După Nicolae Labiș, Doina întârziată (versuri inedite), Ediție și cuvânt înainte (Avertisment) de Nicolae Cârlan, Editura Lidana, Suceava, 2005, p. 48-49) Bunicii dinspre tată ai poetului Nicolae Labiș au avut nouă copii – Eugen (10 martie 1911), Constantin (28 iulie 1912), Iuliana (26 mai 1914), Olimpia (4 ianuarie 1916), Alecsandrina (19 iunie 1919), Eugenia (13 mai 1921), Nicu (6 aprilie 1924), Lucreția (20 decembrie 1928) și Verginia (12 ianuarie 1930), mezina fiind numai cu vreo cinci anișori mai în vîrstă decît nepotul și se prea poate ca întîlnirea lor într-o vreme ceva mai generoasă în fantezii… poetice să fi bucurat cititorii cu vreun romanț despre… mătușa și condeierul – însă, din cîte putem ști, toți au trăit ziua nefericită să audă despre moartea intempestivă și absurdă a nepotului lor. Bunicul, unul dintre cei 15 brigadieri silvici de pe Domeniul Coroanei Regale Mălini, însurat cu o frumoasă poloneză, întemeiase o familie numeroasă și, slujind mai bine de trei decenii sub ascultarea celor patru regi ai României, agonisește o avere frumoasă, ceea ce se va fi risipit după moartea lui și în vremea celui de-al doilea război mondial. Ținutașii din marginea județului Baia, județ numit Suceava pînă la Marea Unire din 1918 –, cu toate că rîul cu numele cățelei Sucica geamănă cu Molda cea hăcuită de vajnicii descălecători ai Moldovei, nu trecea prin acest spațiu geografic, dar aparatnicii din Regatul România atrăgeau astfel atenția acaparatorului austriac că se învecinează cu moștenitorii de drept din cetatea de scaun a lui Ștefan cel Mare –, au doar meritul de a-i fi primit și ocrotit pe cei doi „venetici” din Neamț și Botoșani în preajma cordunului bucovinean, căci hotarul satelor Găinești, Drăceni și Pîraie de pe Suha Mică păstrează și astăzi urmele șanțului ce despărțea Țara Moldovei de partea – pe care austriecii au numit-o Bucovina – răpită în mai 1775 de către cătanele împărătesei Maria Terezia. Nicolae Labiș se naște, așadar, în satul Poiana Mărului, comuna Văleni Stînișoara, județul Baia, unde face primele patru clase în școlița gospodărită de părinții săi, de unde băiatul lor de numai unsprezece ani pleacă să-și îmbogățească învățătura – și de minte și de carte – la liceul din Fălticeni (1947), iar părinții trec să lumineze pruncii de la școala din Văleni Stînișoara, de unde, în septembrie 1953, vor fi transferați la școala din Mălini, sat în care își vor construi o casă, pe terenul oficiului poștal, în care viețuiesc pînă la pensionare, în iunie 1967, mutîndu-se apoi într-un apartament din București. Aproape de locul în care feciorul lor plin de har și-a găsit cumplitul sfîrșit la „douăzeci de ani și încă unul”… Notă: Mulțumiri domnului secretar Vasile Norocel și domnului primar Mircea Cotoc de la Primăria din Slatina; d-nei secretarei Cătălina Maftei și d-lui prof. Ilie Daniel de la Școala gimnazială „Nicolae Labiș” din Mălini; d-nei Mariana Câmpulungeanu, ofițer stare civilă, și d-lui viceprimar Dumitru Amariei de la Primăria din Mălini, scriitorilor Stela Covaci și Mircea Coloșenco din București pentru neprețuitul lor ajutor în documentarea subsemnatului despre viața și opera poetului Nicolae Labiș.