Nemaivăzut !

Câinele boa din Grănicești, care mănâncă o oaie întreagă, odată…

Un câine din comuna Grănicești s-a transformat în șarpe boa! Deși nu cântărește pughibala mai mult de 15 kile și nu trece de 35 cm de la pământ până în vârful urechilor, în ultima vreme, s-a apucat din senin, de nebun, să înghită oi întregi. Mai ales înainte de Paști…
 

Afirmația, mai puțin cea cu transformarea în șarpe mâncătoriu de mioare, aparține unui cioban din Grănicești, care a reclamat la șeful de post cum că onorabila cățea maidaneză Tesa, a vecinei sale, Viorica Mocanu, îi înfulecă nesătulă câte o oaie, când ți-e lumea mai dragă. Cum lumea ți-e dragă de regulă înainte de Paști, lucrul acesta se întâmplă taman atunci. Șeful de post s-a conformat și, de câte ori are drum prin zonă, îi recomandă pe un ton cât mai oficial vecinei ciobanului să… lege cățeaua. Cățeaua cățea, adică, nu să închidă gura, pentru că femeia, pas de a fi guralivă din fire. Familia ei a căpătat, în schimb, un obicei ciudat, de la o vreme. Și ea, și bărbatu-su stau cu ochii beliți în tavan toată noaptea, frate, gândindu-se cum mama ei de viață poate Tesa a lor, luată de mică de pe stradă și blândă ca o mielușea, să înghită pe furiș ditamai oaia, fără să lase în urmă o ciosvârtă acolo, drept corp delict?! Mai ales înainte de Paști… O bucată de blană pe pajiște nu rămâne din oaia ciobanului reclamagiu, să-și facă cei reclamați batăr o cușmă de Crăciun!… Zilele trecute, aflăm că polițaiul comunal și-a reînnoit recomandarea fermă, executând, și îl felicităm pe această cale, deci o necesară activitate de prevenție, căci se știe, din toate manualele polițienești de profil cu oi mâncate de câini transformați în șerpi boa, că e mai ușor să previi, decât să combați. Familia Mocanu, al cărei ginere Adi Manciu, din Suceava, ne-a povestit toată întâmplarea, s-a hotărât: fie o obligă pe Tesa, cățeaua, să urmeze un program strict de dezintoxicare proteinică și să devină vegetariană, fie îi achită preventiv, de anul acesta, ciobanului, oaia ce va fi mâncată la Paștele viitor… Lăsând gluma la o parte, aflăm că ginerele Manciu se întreabă: „Cum a obținut ciobanul ăsta autorizație pentru stână în plină comună, în interior?” Ca să glumească nevinovat, așa ca de la contribuabil la polițist: „Dacă mai mănâncă Tesa vreo oaie, o fac contrabandistă de țigări. Poate așa o prinde cineva asupra faptei, cum sunt prinși toți contrabandiștii care tranzitează Grăniceștiul!”

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI