Muzeul Bucovinei promite un august plin de evenimente

> Târgul Meșterilor Populari, expoziția „Arta germanilor din Transilvania”, „Teatru la Cetate”, Festivalul de Artă Medievală și Festivalul Internațional „Bucovina Rock Castle” sunt doar câteva dintre ele
Toată luna august va fi foarte bogată în evenimente culturale organizate de Muzeul Bucovinei (MB), având în vedere că este “vârf de sezon turistic” și atât turiștii, cât și publicul sucevean trebuie să perceapă că numai prin turismul de eveniment Suceava poate deveni, într-adevăr, un oraș turistic – a declarat, ieri, directorul MB, Emil Constantin Ursu. Aflăm că evenimentele programate sunt gândite într-o gamă variată, care va cuprinde artă populară, artă medievală, teatru, folclor, muzică rock, pictură. Manifestările lunii august vor începe cu a XVIII-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, care va avea loc între 2 și 4 august, la Muzeul Satului Bucovinean, eveniment care va aduce în fața sucevenilor peste 100 de meșteri populari din toată țara, cu produse din întreaga gamă a meșteșugurilor.
 

Constantin URSU

Concomitent, pe scena din Muzeul Satului Bucovinean vor evolua, ca în fiecare an, artiști și ansambluri populare: vineri de la ora 17; sâmbătă de la ora 16 și 18; duminică de la ora 15, respectiv 18,30. Fanfara Stamate, Ansamblul de dansuri “Obcina Poienilor”, Formația “Trei parale”, Ansamblul de dansuri “Stejarii”, Ansamblul “Vicoveanca”, Doina Fodor Lavric, Margareta Clipa, Laura Haidău și Leonard Zamă sunt doar câțiva din invitați. Cu acest prilej, vizitatorii vor putea vedea două noi case tradiționale, Casa Rădășeni și Casa Volovăț, intrate în circuitul turistic anul acesta. Pe data de 8 august, la ora 12, la Muzeul de Istorie va avea loc vernisajul expoziției „Arta germanilor din Transilvania” din sec. XVIII-XIX”, care va reuni 29 de tablouri din categoria tezaur, aparținând Muzeului Național Brukental din Sibiu, eveniment datorat parteneriatului încheiat între cele două muzee în luna martie. Conducerea MB dorește ca Suceava să aibă, poate din 2014, și un festival de teatru, dar, înainte de acesta, „Teatru la Cetate” va ajunge la noi, ca preambul, pe 10 și 11 august. Pentru copii, de la orele 10 și 11, vor fi câte două reprezentații ale Funny Art din Iași – “Povestea gogoașei” și “Păcală și Tândală”, sâmbătă, 10 august, respectiv „Prostia omenească” și “Ursul păcălit de vulpe”, duminică, 11 august. Pentru adulți, spectacolele sunt programate de la orele 18 și 19,30, când pe scenă vor evolua studenții de la Universitatea “Hyperion”, clasa profesorilor Maia Morgestern și Tache Florescu, care vor prezenta “Cuceririle lui Arlechino” și “Visul unei nopți de vară”, în ambele zile. Pe 13 august va fi deschisă expoziția “Fotografie de familie – memoria celuloidului”, care se referă la minoritatea germană din sudul și nordul Bucovinei, cu 200 de fotografii realizate de IFA și Forumul German. Evenimentul cel mai așteptat al verii este însă Festivalul de Artă Medievală, ajuns la a VII-a ediție, din perioada 15-18 august, cu participare mai numeroasă, fiind așteptați 283 de artiști. Directorul Ursu a precizat că, față de anul trecut, spațiul din Cetate va fi mai extins ca anul trecut, spectacolele fiind programate și în curtea interioară, iar turnirul cavalerilor se va desfășura, din nou, în șanțul de apărare. Programul va cuprinde, ca în fiecare an, parada participanților, reprezentanții teatrale pentru copii, scenete, dansuri și cântece medievale, turniruri cavalerești și concursuri de tir cu arcul. Organizatorii mizează pe prezența a minim 10.000 de spectatori, anul trecut înregistrându-se peste 14.000. Emil Ursu a mai informat că bugetul Festivalului de Artă Medievală este de 280.000 de lei, din care 100.000 provin de la Primăria Suceava, dar, ca în fiecare an, speră și în ajutorul unor sponsori. Un alt eveniment care va avea o desfășurare mai amplă anul acesta este Festivalul Internațional „Bucovina Rock Castle”, din perioada 22-24 august, de la Cetate, la care sunt așteptate grupuri din Grecia, Macedonia, Ungaria, Ucraina, Bulgaria și România. Se mizează pe prezența a 7000 de spectatori, anul trecut fiind peste 5000. Finanțarea este asigurată de Consiliul Județean, prin Centrul Cultural Bucovina și Muzeul Bucovinei, și se cifrează la 180.000 lei. Workshopul “Din secretele maeștrilor – lumină și culoare” revine anul acesta la Muzeul de Științele Naturii în perioada 15 august – 15 septembrie, pentru a II-a ediție, la care s-au înscris 60 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani. “Încercăm să valorificăm patrimoniul secției de Artă a Muzeului de Istorie și să apropiem noua generație de instituția muzeală și de arta plastică. Copiii vor vizita muzeul, vor discuta pe marginea lucrărilor realizate de artiști plastici bucovineni, iar timp de două săptămâni vor învăța să picteze și să reproducă lucrări în maniera artiștilor de la muzeu” a declarat Emil Ursu. Surpriza verii este tabăra de pictură din perioada 5-17 august, care se va desfășura la Călinești și Pătrăuți, la care sunt așteptați 15 artiști plastici profesioniști din Bucovina, cărora li se vor alătura pictorii Liviu Suhard din Iași, și Ioan Grigore din București.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: