Prof. Neculai Sturzu și (post-mortem) prof. Virginia Stino, cetățeni de onoare ai municipiului

În cadrul unei ședințe festive de Consiliu Local – la care alături de executivul și deliberativul local au participat prefectul Florin Sinescu, Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean și Alexandru Rădulescu, vicepreședinte al CJ Suceava, deputații Ioan Stan și Eugen Uricec, numeroase cadre didactice și oameni de cultură din municipiul Fălticeni și descendenți ai familie Stino –, sâmbătă, 20 iulie, a avut loc acordarea titlului Cetățean de onoare al municipiului Fălticeni profesorului Neculai Sturzu și, post-mortem, profesoarei Virginia Stino.
 

În calitate de profesor, Neculai Sturzu a asigurat elevilor și absolvenților o pregătire foarte bună, confirmată de reușitele la examenele de admitere, elevii pregătiți de domnia sa având 20 de prezențe la etapa națională a concursurilor de limba și literatura română. Ca profesor-metodist a contribuit la formarea, perfecționarea, selecția și promovarea mai multor tineri colegi, unii foști colegi. În calitate de director al Colegiului „Nicu Gane”, a gestionat activitatea de consolidare și reparații capitale, precum și dotarea instituției cu mijloace moderne de învățământ și mobilier. De-a lungul anilor, a inițiat și a condus întâlniri cu mai mulți scriitori și cadre universitare din țară, simpozioane și a susținut conferințe publice. În cadrul Asociației „Fălticeni Cultural” a acționat pentru punerea în valoare a tradiției culturale locale. Virginia Stino a fost cel mai longeviv locuitor al Fălticeniului, iar dorința sa din urmă a fost aceea ca, după ce va muri, să fie înmormântată pe locurile pe care le-a iubit cel mai mult, Fălticenii, alături de soțul ei, în cimitirul Grădini. Virginia Stino, soția lui Aurel George Stino, a fost profesoară de chimie și fizică, formată la Universitatea din Iași. Din 1939 până la reforma din 1948, prof. Virginia Stino a fost un director respectat al Liceului de Fete din Fălticeni. Împreună cu soțul, Aurel George Stino, și-a împlinit misiunea de răspândire a culturii și mai ales de relevare a unor valori mai puțin știute ale Fălticenilor. “Doamna profesoară Stino, profesoară de chimie și de fizică la Liceul de Fete, a fost un director respectat, un om de cultură care și-a îndeplinit misiunea de răspândire a culturii și mai ales de relevare a unor valori mai puțin știute ale Fălticenilor. Consider un gest de responsabilitate și respect din partea noastră a-i conferi post-mortem titlul de cetățean de onoare. Pe dl director Neculai Sturzu l-am avut și eu profesor când am fost elev la Colegiul «Nicu Gane», un om cu calități umane și profesionale deosebite, respectate de toată lumea. De numele lui și de activitatea profesională se leagă multe din realizările municipiului Fălticeni și nu mă refer doar la Colegiul «Nicu Gane», ci mă refer la întreaga activitate pe linie profesională, la întreaga activitate pe linie educativă, pentru că prin mâinile domniei sale au trecut generații întregi de elevi care acum ne fac cinste, care muncesc pentru Fălticeni oriunde s-ar afla” a fost motivația primarului Gheorghe Cătălin Coman care a inițiat acest proiect de hotărâre. După festivitatea de premiere, prof. Neculai Sturzu a spus că acordarea titlului „este un semn de bunăvoință pe care dumneavoastră îl aveți pentru slujitorii școlii, pentru Colegiul Național «Nicu Gane» și pentru Colegiul Agricol, unde am fost profesor foarte mult timp; și mă gândesc că acum ar trebui să uit de mine, să fiu foarte modest. Și cum este epoca autopropunerilor, ar trebui să vă spun ce mă preocupă. Mă preocupă faptul că acum doi ani, când s-a înființat Festivalul de teatru «Grigore Vasiliu Birlic», cineva mi-a spus că Fălticeniul este capitala culturală a județului. Asociația care a inițiat festivalul, cele patru muzee și celelalte instituții din oraș, școlile, liceele contribuie la asta. Mă gândesc cum voi putea eu contribui de acum încolo ca să rămână capitala sau măcar al doilea oraș cultural al județului. Mă preocupă de asemenea faptul că în februarie 2014 se vor împlini 150 de ani de la nașterea lui Artur Gorovei, una din personalitățile luminoase care de aici, de la Fălticeni, a lucrat pentru prestigiul orașului, dând cea mai importantă revistă de folclor pe care a avut-o cultura românească”. Venită de la Iași, Mariana Dragomir, nepoata Virginei Stino, cea care a îngrijit-o până în ultima clipă, a mulțumit autorităților locale pentru înalta distincție locală acordată, dar și celor care au cunoscut-o și au prețuit-o pe profesoara Virginia Stino. “Dumneavoastră, într-o perioadă de disoluție, de ignorare a valorilor morale, culturale, de toate categoriile, dumneavoastră, fălticenenii, aveți un adevărat cult a ceea ce înseamnă modern. Sunteți cu adevărat un unicat și vă doresc din toată inima să rămâneți așa și să constituiți un exemplu demn de urmat” a spus Mariana Dragomir. Și Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean, a mărturisit că a avut emoții pentru că atunci când vorbea în fața prof. Neculai Sturzu era notat, fiind elev la Liceul “Nicu Gane”. “Astăzi ar fi trebuit să fiu mai relaxat, pentru că nu primesc notă, dar sunt la fel de emoționat ca și în trecut pentru că generația mea a avut o perioadă mai complicată, a fost generația care a prins revoluția la mijlocul liceului, a fost un moment când acea libertate mult dorită de noi s-a răsfrânt și asupra educației noastre. Am avut câțiva stâlpi pe lângă noi, printre care s-a numărat și dl profesor Sturzu, care au contribuit enorm de mult la crearea noastră ca oameni, nu neapărat ca liceeni sau absolvenți, pentru că școala din Fălticeni a creat oameni, care au devenit personalități și fac mândră și zona Fălticeniului” a precizat președintele C.J. Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: