Nicolae Labiș, într-un debut năclăit (3)

– precum puiul în cîlți –

 

Cei vizați în Critica și autocritica din „Iașul Nou” nu lasă garda jos și în nr. 227, vineri, 9 februarie 1951, p. 2, al revistei „Contemporanul”, vîntură replica Îngâmfare în loc de autocritică! Pe marginea unui „răspuns” al redacției „Iașului Nou”, cu următorul incipit: „În viața noastră literară a avut loc recent o manifestare îngrijorătoare. Ne referim la «răspunsul» plin de îngâmfare și mulțumire de sine prin care a reacționat redacția almanahului literar «Iașul Nou» la recenzia acestei publicații în nr. 213 (din 5 Noiembrie 1950) al «Contemporanului» („Iașul Nou”, nr. 8, p. 98 și urm.)”. Ca să încheie amenințător: „Toate acestea dovedesc că redacția „Iașului Nou”, în loc de a aplica metoda criticii și autocriticii, singura în măsură să asigure creșterea muncii, a alunecat pe panta extrem de periculoasă a îngâmfării și mulțumirii de sine. Insuccesul ultimului număr al almanahului trebuie să fie considerat, în acest sens, ca un grav avertisment. Filiala din Iași a Uniunii Scriitorilor și redacția almanahului au datoria de a-și analiza în adâncime lipsurile și de a lua măsuri de îndreptare grabnice și eficace. Așa-zisul „răspuns” publicat de «Iașul Nou» trebuie privit cu multă seriozitate, el trebuie considerat ca o manifestare primejdioasă care nu are ce căuta în viața noastră literară.” 1 Semnează Mihai Novicov, Secretar al Uniunii Scriitorilor din R. P. R. Urmează o descindere a lui Mihai Novicov în Iași, cîteva ședințe stas cu cenaclul literar „A. Toma” din fosta capitală moldavă, cu colaboratorii Almanahului „Iașul Nou” și cu redacția acestuia. Concret, ulterior nu s-a înregistrat niciun strop de combativitate în almanahul ieșan, ci doar un ritual slugarnic pentru că „În sectorul Versuri și Proză o parte a conținutului este axat pe tema celei de-a 50-a aniversări a primului nostru erou al muncii socialiste, tov. Gh. Gheoghiu-Dej. În versurile lor, Georgeta Sauciuc, în poemul Daruri, și Sandu Faur în Spre noi victorii, aduc mărturia dragostei oamenilor muncii pentru îndrumătorul-erou”, scandând obedient: „Cu Dej la cârmă, neclintit, /Spre țărmul tot mai însorit…” și întronînd în literatura română constanta poetică a cîrmaciului înveșnicit în osanale rodnice în toate regimurile politice. În acest context… retardat apare Almanahul „Iașul Nou”, nr. 8, decembrie 1950, cu poezia lui Nicolae Labiș. În „Lupta poporului” de la Suceava se retipăresc, în ziua de luni, 12 martie 1951, numai versurile 11-35, 41-44 și 51-52, cele din urmă sunînd ceva mai firesc: Și inima ți-o-m-braci în roșii straie./ Ascultă deci: Fii dârz și luptă, Nicolae! 3 Însă n-o să mai împăinjenim ochii cititorilor de astăzi cu „virtuți și virtuozități” poetice din primele texte semnate de Nicolae Labiș. Să admitem doar că poetul Dragoș Vicol, redactor la „Lupta poporului” din regiunea Suceava, avea la păstrare varianta scurtă cu Fii dârz și luptă, Nicolae! Altfel spus, textul care a fost trimis pentru visatul almanah sucevean și care a fost citit, în ziua de duminică, 12 noiembrie 1951, la Consfătuirea scriitorilor tineri din Moldova, în aula Bibliotecii Centrale din Iași, poezie asupra căreia redactorii de la „Iașul Nou” au împlîntat destule proptele realist socialiste. Școlarul Nicolae Labiș se conformează sugestiilor, merge acasă încîntat de fastul manifestării și de succesul repurtat, trudește vîrtos penița, împopoțonează, în zilele de 15-17 noiembrie 1950, textul cu încă 26 de versuri și își trimite mintenaș dîrzenia revoluționară la Iași. Varinata pe care a facsimiliat-o Mircea Coloșenco dintre manuscrisele poetului, nr. de inventar 41 în Fondul literar „Nicolae Labiș” de la Muzeul Bucovinei din Suceava – pentru care imagini țin să-i mulțumesc recunoscător și pe această cale – arată o scriitură mult prea apropiată de textul tipărit în publicația ieșeană, pentru a ne închipui că a fost așternută din fuga condeiului. (Va urma) Fii dârz și luptă, Nicolae! Peste munți și steiuri, roată, Toamna a țesut măiastră O catrință-mpestrițată. Sus, pe-ntinderea albastră, 5 Val-vârtej gonește norul Svârlind picuri în fereastră. Rătăcește călătorul… Întuneric e pe maluri, Muge Bistrița din valuri. 10 Mâine! o albă zi, ca porumbelul… Vâltori de foc pe stăvilar va fi drapelul. Argint, uzina-și va sticli oțelul. Iar Bistrița, centralei în artere, I-o naște zeci de mii de mânji putere 15 Și-atunci Partidul îți va da, prin fire, Și-n casa ta lumină, fericire. Te văd scriind la fizică-n odaie. Ești un elev fruntaș, măi Nicolae, Spre muncă și știință avântat, 20 Doar ai carnet de U.T.M.-ist, înflăcărat. Hai, vin, tovarășe, alăturea de mine, Să cucerim zări noi, de bine pline. Privește! Soarele-i pe cer, hai să-l ajungem. Înflăcărate raze noui să-i smulgem. 25 Învață mai cu râvnă, Nicolae, Să știi motorul până-n măruntaie! Atomicii vor viața să ne sfarme, Istoria s-o ferece cu arme. Dar tu, tu vei fi mâine inginer. 30 Și lângă tine, ochi-tăciuni și cer, Prietena ta dragă, Mădălina. Privește! Arde mai vârtos lumina. Pe schele noi, pe schele de baraj, Pe Bistrița, la chei, pe la Bicaz. 35 Măi, U.T.M.-ist, măi! Să vezi tu viață, Când jar de glorie-ți va râde-n față; Când vom îmbrățișa focos turbina La trântă voinicească cu lumina, Vei spune cu vârtej de râu în glas: 40 – Spre Comunism, făcut-am înc-un pas! Știi, grea e munca-n față ce te-așteaptă, Dar mergi pe calea muncii, cale dreaptă; Partidul muncii te-a crescut; și bine-i Că nu-n zădar sorbi sclipetul luminii 45 Din Kremlin, STALIN vede străduința Și-ți spune: – „E aproape biruința.” Din Wall-Street îți vor moartea căpcăunii, Vor sânge Forestall-ii și nebunii. Dar nu pot să înșele iar popoare, 50 Nu pot să-ntunece al vieții soare, Nu pot să-mbrace lumea-n negre straie; Te-nalță dârz și luptă, Nicolae! 2