La volan, beți sau fără permis

 

Cristian M., de 22 ani, din comuna Mălini, a intrat vineri dimineață cu mașina drept în poarta unui localnic din satul Pâraie. Deși era doar ora 8.30, tânărul șofer avea 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care, într-o curbă nu foarte grea la dreapta, a ieșit de pe sensul său de drum și a luat-o pe celălalt oprindu-se cu mașina în poarta gospodarului. Consecința: dosar penal. Beat la volan a fost găsit în seara aceleiași zile și Ionel C., de 34 de ani, din Vatra Dornei. Acesta conducea autoturismul pe un drum comunal din Paltinu, cu o îmbibație alcoolică de 0,81 mg/l. Liviu H., de 40 de ani, din Grănicești, la volanul autoturismului personal a fost tras pe dreapta vineri noaptea, de polițiști din Milișăuți. O privire a fost suficientă ca aceștia să-și dea seama că șoferul era beat și l-au supus probei etilotestului. Aparatul s-a oprit la 0,60 mg/l alcool pur, urmând să se pronunțe în dosarul penal încheiat în acest caz și probele biologice recoltate ulterior. Dosarul însă va fi ceva mai grosuț, pentru că, în urma unei verificări obișnuite, s-a constatat că Liviu H. nu avea ce căuta la volanul unui automobil, pentru că nu deține permis de conducere. Dosare penale pentru conducere fără permis au și Iosif W., de 61 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, Constantin M., de 15 ani, și Petru Ș., de 53 de ani, ambii din Vicovu de Sus, Vasile O., de 24 de ani, din Dorna Candrenilor, și Constantin S., de 16 ani, din Straja, identificați de asemenea în trafic de polițiști, la sfârșitul săptămânii trecute.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI