Din cauza grindinei și vijeliei

Peste 3800 de hectare de culturi calamitate

> În comuna Bălcăuți au fost făcute una cu pământul în jur de 600 de hectare de culturi agricole, agricultorii nefiind asigurați contra intemperiilor
 

După cel de-al doilea val de vreme rea, în județul Suceava a crescut suprafața agricolă calamitată, susțin oficialii Direcției Agricole Județene. Dumitru Parasca, șeful Serviciului inspecții, implementare politici și statistici agricole” arată că, în total, de revărsări de ape, grindină și vijelii au fost afectate până acum peste 3800 de hectare de culturi agricole. De pe urma intemperiilor, de suferit au avut agricultorii din 16 localități, pe unele tarlale stricăciunile fiind și de 100%. Parasca a precizat că vor avea parte de despăgubiri doar fermierii care au încheiat contracte de asigurare a culturilor agricole cu asigurătorii autorizați. „Cei care și-au asigurat culturile conform legii, vor primi despăgubiri, ceilalți nu vor avea parte de vreun sprijin în compensare”, a iterat responsabilul DAJ. Parasca precizează că dezastrul s-a abătut cu precădere asupra comunei Bălcăuți, unde au fost făcute una cu pământul în jur de 600 de hectare de culturi agricole. Din păcate, în acea parte a județului niciun agricultor nu și-a făcut asigurări. „Ne pare rău de cei de la Bălcăuți, unde au fost calamitate 600 de hectare și unde nu există niciun asigurat”, a spus Dumitru Parasca.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI