Daune morale

Recent, pe toate canalele de știri ale mass-media s-a făcut multă vâlvă în cazul personalului medical din neglijența căruia s-a produs o inversare a posesiei a doi bebeluși născuți în același timp la o maternitate din țară.

 

Pe mine personal nu m-a intrigat atât de mult cazul în sine, care până la urmă s-a rezolvat în mod fericit, cât faptul că cele două familii au pretenții de a primi daune morale în valoare de 800 mii de euro. Se cunoaște că personalul medical în cauză a fost sancționat administrativ și financiar pentru greșeala comisă, sancțiune care este destul de severă, ținându-se cont de faptul că retribuțiile în sănătate se află la un nivel nemeritat de scăzut. Consider că sancțiunile suportate de către cei vinovați, oprobriul public, suportarea cheltuielilor cu analizele pentru stabilirea paternității sunt destul de împovărătoare. Iar solicitarea de daune morale nu se justifică, întrucât copiii sunt sănătoși, slavă Domnului, fapt pentru care părinții ar trebui să fie mulțumiți sufletește. Mai ales că personalul medical emigrează, iar cei rămași în țară sunt obligați să muncească peste puteri și într-o sărăcie lucie privind mai ales materialele consumabile și nu numai. Poate și aceasta a dus la apariția unor greșeli precum a fost în cazul amintit. Dezbaterea acestei întâmplări mă duce cu gândul în trecut și ceva mă îndeamnă să-l prezint. În mai 1966, la Congresul Sindicatelor din România, din delegație a făcut parte și o muncitoare din Rădăuți. Am împărțit aceeași cameră la hotel. În decurs de aproape o săptămână am putut afla multe din viața acestei persoane: a fost asistentă medicală într-un spital din Rădăuți, fiind apreciată, corectă, având și funcții de răspundere. Într-o noapte, fiind de gardă și fiind foarte obosită a încurcat tratamentul, provocând decesul unei persoane. A recunoscut greșeala, a regretat, a suportat toate cheltuielile de înmormântare. Familia decedatului a înțeles că a fost o greșeală, i-a fost milă de zbuciumul, regretul și lacrimile asistentei și nu a acționat-o în justiție. Asistenta nu a mai practicat meseria ei, nu a mai pus niciodată mâna pe vreo seringă, cu toate că era rechemată să lucreze în sistemul de sănătate. Această greșeală a marcat-o pentru tot restul vieții, iar viața pe care o trăiește ea constituie un coșmar. A fost înconjurată de prieteni, de familie, de colegi de serviciu, care au încurajat-o, i-au fost alături. Dar ea nu-și poate nici explica, nici ierta greșeala comisă. Nu mai știe ce e aia bucurie, veselie, zâmbet. Totul e durere, tristețe, regrete. Toate acestea nu constituie „daune morale”? Prezint un alt caz, când o învățătoare dintr-o școală a trimis un elev care a uitat caietul cu teme acasă să aducă acel caiet la școală. În drum spre casă, dintr-o mașină în rulaj a căzut un butoi peste copil omorându-l. Ca în cazul de mai sus totul s-a rezolvat fără justiție, fără daune morale, învățătoarea fiind într-o situație dificilă, căci își îngrijea soțul, de ani de zile paralizat. De această întâmplare am aflat de la o colegă de serviciu a învățătoarei. În fiecare dimineață, la ora 4, învățătoarea dispărea din internat – Suceava (unde erau cazate, fiind la pregătire pentru grad) și revenea înainte de cursuri. Aceasta pleca pe jos la mănăstirea dorințelor Hagigadar, în genunchi o înconjura de 3 ori pentru a i se ierta păcatele. Mai mari daune morale există și pentru această ființă??? Când unul din cei 11 copii ai lui George Moisiuc din Brodina a fost accidentat cu mașina de un vitezoman, tatăl copilului l-a dus imediat la spital. S-a bucurat nespus de faptul că a scăpat copilul și nu a rămas cu sechele. Nu s-a gândit măcar o clipă la procese, la daune morale, ci a mulțumit bunului Dumnezeu că nu l-a luat la ceruri, că are copii sănătoși, că poate să-i educe în spiritul muncii, al cinstei, al politeții, al hărniciei, al bunătății, al bunului-simț, al respectului față de cei din jur, în așa fel ca părinții să fie mândri de ei, dar și copiii să fie mândri de părinții lor. Dar oare acești doi bebeluși, când vor crește mari și vor afla de povestea lor, dar și de îndârjirea părinților de a primi daune morale (pe spinarea lor) vor fi mândri de părinții lor? Oare acești părinți care cer sume uriașe știu semnificația cuvintelor: „…și ne iartă nou greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”? (ARTEMIZIA GHEORGHI, Brodina)