Fotbal

Rapid Suceava, pe ultima sută de metri înaintea disputei de antologie cu Sportul Studențesc

Rapid Suceava are un lot optim înaintea disputei de pomină de miercuri, 26 iunie, cu Sportul Studențesc.
 

Din echipa cu care a încheiat sezonul regulat vor lipsi Pleniceanu, Morariu, Petrescu, Găldean, dar și portarul Preda. Pentru acest meci se pregătesc alături de echipă și jucătorii care termină contractele la 30 iunie cu Rapid CFR Suceava, Homneac, Caragea, Chiriac și Zăvoi, dar și Golofca, cel care nu este refăcut complet după o accidentare gravă, alături de frații Plămadă. Antrenorul Bogdan Tudoreanu a primit o mână de ajutor în pregătirea acestui meci capital de la experimentatul technician, Marin Barbu. „Nu am nicio funcție oficială la Rapid Suceava. Patronul echipei este prietenul meu și am venit să îi ajut puțin pe jucători. Suceava nu a primit niciun ban din cele 95 de milioane pe care Sportul Studențesc le datorează. Regulamentul se bate cap în cap. Ba că plata trebuie făcută după 10 zile, ba după 30 de zile. Sunt jucători cărora li s-au terminat contractele, dacă vor să semneze altele bine, dacă nu, asta este. Trebuie făcut un contract pentru câteva zile, sunt destule probleme. Echipa s-a antrenat zi de zi, iar marți vor face deplasarea la București. Suceava a venit la București, a fost trimisă acasă, s-au făcut recursuri. Domnul Mircea Sandu a luat atitudine și ne-a dat dreptate. Comisiile nu au judecat cum trebuie, iar aceste probleme ar putea cădea pe capul președintelui. Regulamentul e același pentru toată lumea” a declarat Marin Barbu.  Este interesant faptul că „telenovela” Sportul Studențesc – Rapid CFR Suceava a intrat și în atenția președintelui FRF, Mircea Sandu, care l-a atacat dur pe președintele Comisiei Centrale de Arbitri, Alexandru Deaconu, pentru faptul că a favorizat gruparea patronată de Vasile Șiman. Alexandru Deaconu a interpretat după bunul plac ROAF-ul, care este foarte clar în ceea ce privește plata baremurilor. „Cu nu știu de la cine putere dânsul a făcut o înțelegere cu Sportul Studențesc, care avea o datorie de 30.000 de lei la plata baremurilor, ca ei să plătească la nu știu ce termen. Nicio altă echipă nu a beneficiat de o astfel de clemență. Și regulamentul nu-i dă lui dreptul să facă o astfel de înțelegere. Normal, meciul acela nu trebuia să se mai joace. Astfel a acționat în favoarea unei echipe, Sportul Studențesc, și în defavoarea altora, Rapid CFR Suceava și Chindia”, a declarat Mircea Sandu. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, se zvonește că și Chindia Târgoviște a făcut un memoriu împotriva celor de la Unirea Slobozia, cum că aceștia nu ar fi avut cinci echipe de juniori, cum este regulamentar. Oricum, pentru Rapid Suceava nu există decât varianta victoriei în disputa de mâine din Giulești, de la ora 18,00, cu Sportul Studențesc.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI