Incendiu puternic la fondul forestier

Militari ai Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Poiana Stampei și de la Ocolul Silvic Privat Dorna Candrenilor, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a izbucnit, pe 22 iunie a.c., la ora 15, la un fond forestier de pe raza comunei Poiana Stampei.
 

Flăcările s-au întins pe o suprafață de aproximativ un hectar și au mistuit resturi de exploatare forestieră și puieți de molid. Forțele aflate la fața locului au lichidat incendiul (la ora 23.55, potrivit Biroului de presă al ISU „Bucovina” Suceava), înainte ca focul să ajungă la fondul forestier învecinat. Din primele cercetări, spune sursa citată, incendiul a izbucnit din cauza unui foc deschis în spații deschise.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: