Dacă nu vor fi contestații

Asfaltator pentru următorii 2 ani în municipiul Suceava

> Noul contract are valoarea de 28 de milioane de lei, obiectul constituindu-l executarea lucrărilor de întreținere și reparare a străzilor
 

În urma licitației organizate și ținute în acest sens, municipiul Suceava are, deocamdată, un nou operator pentru repararea și întreținerea arterelor de circulație. În competiție au intrat 4 ofertanți: Geiger Transilvania, SCCF Drumuri și Poduri Timișoara, asocierea Tehnic Asist Botoșani, asocierea SUCT, Florconstruct și Con Bucovina Suceava. Primarul Ion Lungu a informat ieri că, în urma aplicării criteriilor de atribuire, prețul mediu ponderat cel mai scăzut l-a oferit consorțiul sucevean SUCT, Florconstruct și Con Bucovina Auto, care a fost declarat câștigător al licitației. „Sigur, de regulă, intervin și contestații, însă sper ca, în perioada cea mai scurtă de timp, să avem asfaltor pentru următorii 2 ani, în municipiul Suceava”, a declarat primarul. Contractul va fi semnat pentru o perioadă de 2 ani (și nu pe un an, ca până acum), în așa fel încât Primăria să-și poată face și aplica o strategiei în domeniu. În anii trecuți, delegarea se făcea pentru un sigur an, iar după multele contestații constructorul era cunoscut abia în toamnă, când nu se mai puteau efectua lucrări. Obiectul contractului îl constituie executarea lucrărilor de întreținere și reparare a străzilor, în vederea menținerii parametrilor geometrici ai suprafețelor carosabilului și îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a traficului rutier din municipiul Suceava, în funcție de necesități, valoarea acestuia fiind de 28 de milioane de lei. Până în prezent, serviciul a fost prestat de asocierea formată din societățile comerciale SUCT Suceava și Florconstruct Suceava. Contractul a fost valabil pentru o perioadă de 12 luni, având valoarea de 14 milioane de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI