Ce se întâmplă cu revista „Bucovina literară” ?

Ne aflăm în a șasea lună a anului 2013, iar de ceva timp am marcat derularea primei jumătăți a anului și revista „Bucovina literară” încă nu și-a făcut apariția.

 

Astfel spus, după o jumătate de an singura publicație de profil din zonă a rămas fără să-și reia ritmicitatea știută; astfel spus, aceasta pare să-și fi pierdut existența. Pentru că oare ce mai poți crede despre o publicație care se lasă așteptată atâtea luni de zile fără să i se întâmple ceea ce ar fi normal să i se întâmple: adică reluarea apariției… Prin urmare, periodicitatea lunară, cu care ne obișnuise cândva, a fost abandonată sau așa putem considera faptul că revista nu a mai apărut pe piață de atâta vreme. Și aceasta cu atât mai mult cu cât în anii care au trecut din 1990 încoace, evenimentul, dacă îl putem numi așa, rămâne singular. Oare de ce? Să nu mai fie nimeni interesat de existența respectivei reviste la Suceava? Răspunsul e altul însă: cei care aveau obligația de a susține financiar periodicitatea apariției sale, deci diriguitorii Consiliului Județean Suceava, par să fi uitat de publicația în cauză. Ținem să menționăm cu amărăciune că în alte câteva capitale de județ faptul în sine ține de normalitate. Așa se întâmplă să apară reviste similare la Iași, Cluj-Napoca, Oradea, Galați, Focșani, Bacău, Botoșani ș.a.m.d. Numai la Suceava nu se petrece la fel. A nu se pierde din vedere încă un amănunt important: redactorii care asigurau apariția revistei „Bucovina literară” nu au primit de peste doi ani nicio atenție în schimb, deci munca lor nu a fost răsplătită pecuniar, ceea ce nu înseamnă un moft, ci o obligație legală. Să nu se știe acest aspect la Suceava? Și încă un amănunt notabil: revistele din alte centre de zonă beneficiază de sedii pentru redacții, precum și de resurse financiare pentru cei implicați în realizarea periodicelor în cauză: redactori și colaboratori externi. Alunecăm însă în paradoxul muncii voluntare… Facem această precizare pentru diriguitorii județeni care uită că paginile în cauză se realizează prin eforturi directe ale unor oameni ai scrisului. Altfel zis, scriitorul trebuie tratat drept ceea ce este: un specialist al creației literare, iar munca lui se cere nu numai remarcată și onorată, dar și susținută în mod echitabil, atâta vreme cât actul creației impune și implică respectul cuvenit.