DGASPC Suceava intervine în sprijinul unui minor dintr-o familie sărmană, cu 5 copii

> Semnalul de alarmă a fost dat de directorul școlii la care învață minorul, elev în clasa a VI-a > Se caută soluții ca familia să se mute din casa străbunicilor (strâmtă, fără curent electric…) > Pentru ca băiatul să-și poată continua școala, se are în vedere primirea lui într-un centru de plasament
 

DGASPC Suceava a fost sesizată în urmă cu aproape o lună, mai precis pe 8 mai, de către directorul unei școli gimnaziale din județ, în legătură cu un minor, elev în clasa a VI-a. Directorul solicită sprijinul în vederea instituirii unei măsuri de protecție pentru acesta, într-un centru de plasament. „Minorul în cauză are o atitudine pozitivă față de actul învățării, un coeficient de inteligență foarte ridicat, este disciplinat, prezintă o motivație puternică de a se realiza în viață, însă condițiile materiale și financiare existente în familia sa sunt extrem de precare. Părinții nu îi pot oferi condiții propice pentru învățare și dezvoltare armonioasă deoarece au 5 copii, nu au loc de muncă stabil, tatăl minorului lucrând ocazional pentru a asigura existența zilnică a familiei. Familia locuiește într-un imobil format dintr-un hol și o cameră de 9 mp, fără energie electrică, casa veche și deteriorată fiind moștenire de la străbunici” aflăm dintr-o informare transmisă ieri de DGASPC În urma sesizării primite, reprezentanții DGASPC Suceava – din cadrul Serviciului de evaluare a copilului aflat în situație de risc și intervenție în regim de urgență – au solicitat sprijinul primăriei de domiciliu a minorului, în vederea efectuării unei anchete sociale. Aflăm că din aceasta se confirmă faptul că mama se ocupă de creșterea și îngrijirea minorilor, însă familia nu are resurse financiare pentru a îmbunătăți situația copiilor. Familia este asistată social, beneficiind de ajutor social și de alocațiile minorilor. Cazul este monitorizat de primărie și suntem informați că se caută soluții pentru găsirea unei locuințe în care să poată fi mutată familia în cauză. Directorul executiv al DGASPC Suceava ne precizează că reprezentanții Direcției s-au deplasat la locuința familiei, au stat de vorbă cu membrii acesteia… Ei doresc să rămână împreună, însă au nevoie de ajutor pentru a locui în condiții adecvate. Ca urmare, reprezentanții Serviciului de evaluare a copilului aflat în situație de risc și intervenție în regim de urgență au discutat despre acest caz cu fundația HHC și primăria din localitate, în vederea găsirii unei soluții cât mai rapide pentru mutarea familiei într-o locuință cât mai adecvată”. Ni s-a mai specificat că „s-au efectuat demersurile necesare pentru instituirea unei măsuri de protecție pentru minorul în cauza, într-un centru de plasament din Suceava, începând cu anul școlar 2013-2014, în cazul în care situația financiară și materială a familiei nu-i va putea permite continuarea studiilor”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI