Nu-i nimic… ?

…Că se-mpiedică. O scapă, o pierde. Nu o ajunge. Iar când o capătă, o trage (precum Stancu, la Budapesta) paralel cu poarta. „Nu-i nimic!” – este (nu doar…) un clișeu de comentator sportiv, cu precădere de fotbal, ba chiar și de cronicar sportiv. Vorbă veche, menită pare-se a-i înțelege pe „băieții” împleticiți, poate chiar a-i încuraja. Să se mai împiedice, să mai rateze. Pe care însă la Amsterdam, într-un meci fără speranță, n-am mai auzit-o (sau n-am vrut s-o aud?!). Însă după o partidă pe care gazdele au jucat-o la viteză și implicare de amical, în care lejer dar cu grație am fost „ciuruiți” de 4 ori, l-am ascultat și citit pe antrenor. „Nu-i nimic!” părea a spune el de astă dată, ca ins ce „n-are ce-și reproșa”.

 

Ca și cum normalitatea ar fi ca „unii jucători” să fie obosiți, nepregătiți fizic, adică să poată „doar atât” (de puțin…), mai ales în fața „unei echipe mari”. Ca și cum normalitatea e „să rămâi în cărți” și să visezi la confruntările de pe urmă, în care eventual să faci ce n-ai fost în stare înainte… Iar dacă în astfel de termeni s-ar vorbi doar despre fotbal (un sport ca altele, care pentru unii e afacere, iar pentru alții e spectaculoasă pagubă) poate că… n-ar fi nimic. Însă ne-am obișnuit să admitem acest discurs – al justificărilor murmurate din genunchi, încleiate cu visări țesute cu sărac temei – în mai tot ce se întâmplă la noi și cu noi. Fie că e criză, șomaj, PIB, Schengen sau orice. Preda (nu fostul portar al naționalei, nici bloggerul de la PDL!) evoca un arhitect neamț care îi reproșa lui Carol I că, deși România e frumoasă etc., trebuie s-o părăsească fiindcă face abuz de „p… mo-ti”. La nedumerirea regelui, neamțul i-a explicat: „Deraiază un tren – morți, răniți; românul zice p… mo-ti! Secetă, inundații, incendii, p… mo-ti! Prea mult p… mo-ti!” Între timp, poate, „românul” s-a mai subțiat. Dar prea mult „nu-i nimic”!!!