Postul – scară către cer (II)

Intrând într-o biserică în timpul slujbei de post, înțelegem imediat ce înseamnă această expresie oarecum contradictorie. O anumită tristețe tainică pătrunde slujbele: veșmintele sunt întunecate, slujbele mai lungi decât de obicei și mai „monotone”.

 

Apoi începem să realizăm că această lungime și „monotonie” a slujbelor sunt necesare dacă dorim să descoperim tainic lucrarea nevăzută a slujbei în noi. Încetul cu încetul începem să simțim că această tristețe este, într-adevăr, „luminoasă”, că o transformare tainică este gata să se petreacă în noi. Este ca și cum am ajunge într-un loc în care zgomotele și agitația vieții, a străzii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele și chiar nopțile, nu au acces – un loc în care toate acestea nu mai au nicio putere. Tot ceea ce ni se părea atât de important încât ne umplea mintea, acea stare de neliniște care a devenit, practic, a doua natură, dispare undeva, iar noi ne simțim liberi, ușori, fericiți. Nu este vorba despre acea fericire superficială care vine și pleacă de douăzeci de ori într-o zi și este atât de fragilă și trecătoare; este o fericire care vine din aceea că sufletul a atins o „altă lume”, a luminii, păcii și încrederii. În Postul Mare fiecare dintre noi putem face cel puțin un mic efort duhovnicesc. De exemplu, să înmulțim rugăciunea bucurându-ne de dulceața ei, să hotărâm să nu judecăm pe nimeni cu voce tare. Dacă putem rezista timp de șase săptămâni să nu judecăm pe nimeni, acesta va fi un lucru minunat. Desigur, acesta nu înseamnă că ar trebui să se abținem de a judeca numai în timpul Postului Mare, dar din moment ce nu judecăm pe unul sau altul în fiecare zi, este o șansă de a ne păzi limba, cel puțin temporar, pentru orice judecată a aproapelui. După câteva săptămâni de astfel de exercițiu duhovnicesc vom vedea dacă s-a schimbat ceva în atitudinea noastră față de cei ce ne înconjoară sau nu. Putem, de asemenea, lua hotărârea să nu ne certăm cu nimeni, să nu supărăm pe cineva. Acest lucru poate fi foarte dificil, mai ales când e vorba de vecinii noștri sau colegii de serviciu, familia noastră. Dar dacă putem cel puțin în zilele Postului Mare se ne abținem de la mânie, acest lucru va fi mult mai prețios pentru Dumnezeu, dar și pentru fiecare dintre noi, decât abținerea de la unele alimente. Domnul a spus „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om… Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, hule” (Matei 15. 11, 19). Avem un suflet și o gură, unul este omul nostru interior, iar altul instrumentul prin care acest om lăuntric se descoperă. Și dacă nu putem transforma imediat omul nostru lăuntric, ar trebui cel puțin să muncim asupra „instrumentului” său. Deseori oamenii întreabă cum să scape de mânie, cum să facă să nu se mai mânie pe cineva. O modalitate – în momentul când furia se aprinde în inima ta și te simți copleșit și gata să-ți verși veninul – este să închizi gura și să nu o deschizi până nu trece această criză de furie. Suprimarea furiei este neplăcută și dureroasă, dar dacă învățăm cel puțin acest lucru, apoi putem să continuăm să lucrăm și asupra sufletului. Și Postul Mare este ideal pentru a face primul pas. Dacă nu am făcut acest lucru până azi, acum este momentul când putem începe. Este de asemenea timpul potrivit pentru a citi o carte religioasă. Scopul acestei citiri nu este numai acela de a ne îmbogăți cunoștințele despre religie; ci, în primul rând, de a ne curăți mintea noastră de toate cele de care e plină de obicei. Este pur și simplu incredibil cât de aglomerată este mintea noastră cu tot felul de griji și interese, frământări și sentimente, și cât de puțin controlăm această aglomerare. Prin citirea unei cărți religioase, prin concentrarea atenției asupra a ceva total diferit de cuprinsul obișnuit al gândirii noastre, se creează prin sine o altă atmosferă mentală și duhovnicească. De multe ori noi, creștinii ortodocși, cu săptămânile și lunile nu deschidem Sf. Scriptură. Și putem observa că, chiar dacă anumite lucruri din Biblie se găsesc în memoria noastră, Sf. Evanghelie devine tot mai puțin cartea propriei noastre vieți, vedem foarte rar în ea o reflectare a adevăratei vieți duhovnicești. Prin urmare, dacă nu avem suficient timp în alte zile de a citi Evanghelia, cel puțin în zilele Postului Mare să citim aceste pagini prin care Domnul ne vorbește, ne dă un exemplu de viață cu adevărat creștină. În Postul Mare este util de a citi și din Vechiul Testament. Nu este o coincidență faptul că la slujbele din Postul Mare în biserică se citește din Cartea Facerii și Cartea lui Iov și din Proverbele lui Solomon. Biserica a ales aceste cărți, deoarece acestea au o valoare deosebit de instructivă. Din Cartea Facerii învățăm despre crearea lumii și sensul existenței sale. Cartea lui Iov ne vorbește despre modul în care Dumnezeu mângâie suferințele omului în necazuri. Din Cartea Proverbelor, putem obține foarte multe învățături morale utile. Și dacă, în mod normal, nu avem timp pentru a citi aceste cărți, în Postul Mare trebuie să facem un efort de a găsi timp pentru aceasta. În timpul Postului Mare, de mare folos ne sunt și scrierile sfinților părinți. Nu întâmplător, în a doua săptămână a Postului Mare Biserica îl pomenește pe Sfântul Grigorie Palama, în a patra săptămână – Sf. Ioan Scărarul, a cincea – Sf. Maria Egipteanca. Experiența de viață prin care a trecut Maria Egipteanca, scrierile Sf. Ioan Scărarul și Sf. Grigorie Palama, precum și ale altor Sfinți Părinți ai Bisericii ne pot fi de ajutor dacă vom înțelege sensul cuvintelor lor și vom încerca să punem în practică ceea ce ne învață ei. Desigur, deschizând „Scara” Sf. Ioan, mulți dintre noi ne dăm seama că aceasta este o carte pe care nu toată lumea poate să o înțeleagă, pentru că vorbește despre lucruri prea mari. Și totuși „Scara” începe cu renunțarea la lume – este prima etapă a urcușului duhovnicesc. Mi-e teamă că puțini dintre noi ne-am suit măcar pe această primă treaptă. Pentru cei căsătoriți, pe lângă cele spuse mai sus, postul presupune și abstinența de la relațiile sexuale conjugale. Și aici pot exista excepții. De exemplu, soția credincioasă dorește să postească și să se abțină de la relațiile conjugale, iar bărbatul necredincios nu vrea. Nu este permis ca postul să distrugă familia. Sf. Ioan Gură de Aur ne învață că „cea care se abține împotriva voinței soțului ei, nu numai că va pierde răsplata pentru înfrânare, dar va răspunde și pentru adulterul soțului său. De ce? Pentru că îl privează de un act legal, aruncându-l în iadul desfrânării”. În unele cazuri, o persoană trebuie să-și sacrifice propria evlavie și normele ascetice pentru a menține integritatea familiei. Sfântul Ioan Gură de Aur remarcă: „Nu postul în sine, ci numai postul adevărat poate mântui pe om. Postești! Bine faci, dar arată-mi aceasta prin fapte. Întrebi: prin care fapte? Iată-le: dacă vezi un sărac, îndură-te spre el, dacă îl vezi fericit pe vecinul tău, nu-l invidia. Nu numai gura ta trebuie să postească, ci și ochii, și urechile, și mâinile, și picioarele tale, toate mădularele trupului tău. Să postească mâinile, ținându-le curate de averea nedreaptă și de câștig nedrept, să postească picioarele, neumblând după petreceri necuviincioase. Să postească ochii, neprivind în lături cu poftă și lăcomie. Să postească urechile, neascultând clevetirile și vorbele păcătoase”. În concluzie, postul este o perioadă de pocăință, de convertire, de schimbare a felului nostru de a gândi, de a vedea și de a trăi, o întoarcere a noastră către Dumnezeu, o dezlipire de păcat și o alipire de Dumnezeu, o înfrânare de la orice lăcomie materială din lumea aceasta și o înfrânare de la orice este rău: cuvânt, gând sau faptă, cât și o cultivare a tot ce este bun, prin felul de a gândi, a vorbi sau a făptui. Nu trebuie să lăsăm pornirile să se aprindă, ci în momentele grele să ne controlăm, să ne liniștim emoțiile. Și dacă vom învăța să răspundem acestor instincte sau porniri păcătoase și să ne echilibrăm, să ne calmăm, uite că am urcat cel puțin o treaptă a scării care duce către cer. Postul este, deci, o perioadă de întărire, disciplinare a voinței noastre, când ne pocăim mai intens și cerem mult și insistent iertarea păcatelor, izbăvirea de un trecut apăsător și cerem ajutor pentru săvârșirea binelui. Postul trebuie să se facă întru smerenie și întru bucurie. Postul este un exercițiu al libertății noastre, de aceea Biserica ne propune postul, nu îl impune. Postul este o perioadă de înălțare, de ridicare, de urcuș duhovnicesc. Postul este aducător și de bucurie, lacrimile pocăinței aduc începutul bucuriei – bucuria iertării. În măsura în care am adunat în timpul postului Lumină din Scripturi, din rugăciune și din faptele bune, în măsura aceea ne putem bucura în noaptea învierii de Lumina Învierii lui Hristos. Să rugăm pe Hristos Domnul să ne ajute ca în această perioadă a Sfântului și Marelui Post al Paștilor să unim postul cu cele două aripi ale sale: rugăciunea și milostenia, făcute cu smerenie, după puterile fiecăruia, și să simțim treptat, postind, bucuria întâlnirii noastre cu Hristos Cel răstignit și înviat pentru mântuirea noastră. Amin Preot VASILE LUPU Parohia Găinești