Se întâmplă iar și iar, pentru că escrocii nu dorm

Iar avocat, iar accident, iar o persoană în vârstă naivă!

La data de 20.03.2013, ora 8.30, Florentina B., de 68 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliției faptul că, în data de 19.03.2013, a fost înșelată prin telefon de o persoană necunoscută care, sub pretextul că fiul ei a avut un accident, a determinat-o să trimită suma de 5800 lei, pe numele unui anume Daniel M.
 

Din verificări, informează poliția județului, a reieșit faptul că, în data de 19.03.2013, în jurul orei 12, o persoană neidentificată a apelat numărul de fix al reclamantei, prezentându-se ca fiind avocat, și i-a comunicat că fiul său a avut un accident, se află internat în spital și că a accidentat două femei. Acesta i-a comunicat că trebuie să trimită suma de 5900 lei, pentru ca familiile femeilor accidentate să nu depună plângere. La solicitarea presupusului avocat, Florentina B. a trimis mai multe sume de bani pe numele Daniel M., comunicat de persoana necunoscută, pe care i-a depus prin agenții bancare cu filiala in Suceava. Ulterior, contactându-l pe fiul său, reclamanta a realizat că acesta nu a fost implicat în niciun accident și că, de fapt, a fost înșelată. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în vederea identificării autorului și recuperării prejudiciului. „Deși în anul 2012 și la începutul anului 2013 mai mulți suceveni au căzut victime ale unor astfel de fapte de înșelăciune și polițiștii au reușit destructurarea unui grup infracțional specializat pe acest segment de infracționalitate, se constată că mulți cetățeni ignoră recomandările polițiștilor cu privire la riscul victimal. Poliția recomandă încă o dată cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să nu dea curs unor astfel de cereri. O atenție deosebită trebuie să o acordați și celor care se prezintă ca fiind prieteni cu o anumită rudă aflată în străinătate și doresc să vă predea un colet sau alte bunuri în schimbul unei sume de bani. Nu dați curs tuturor anunțurilor publicitare în care se prezintă oferte foarte avantajoase de servicii sau se oferă spre cumpărare bunuri al căror preț este mult sub prețul pieței! Nu dați curs mesajelor (SMS) primite pe telefonul mobil prin care se solicită efectuarea unor plăți sau a reîncărcării cu cartele valorice în schimbul accesării unor potențiale câștiguri în bani sau bunuri!”, avertizează IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI