Bucovina Rădăuți s-a impus în disputa cu Ceahlăul II Piatra Neamț

Bucovina Rădăuți a reușit o primă victorie în returul Seriei I a Ligii a III-a.
 

Dacă în etapa a XIV-a rădăuțenii au profitat de retragerea echipei Young Stars Panciu, câștigând la „masa verde”, în runda a XV-a ei au depășit pe propriul teren gruparea Ceahlăul II Piatra Neamț. Prima repriză s-a încheiat nedecis, scor 0-0, ambele formații beneficiind de șanse bune de a marca, însă mingea nu a vrut să intre în plasa porții. În partea secundă, gazdele au fost mai hotărâte în atac și au reușit să puncteze de două ori. Primul gol a fost marcat de Stoian, rădăuțeanul reluând în poartă un balon respins după un penalti executat de Ionesi. Bucovina Rădăuți și-a dublat avantajul în minutul 58, când Țugui a profitat de o eroare a fundașilor nemțeni. În urma acestui rezultat, Bucovina Rădăuți a urcat pe locul al IV-lea în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a. Bucovina Rădăuți: Butnariu – Duțică, Hrimiuc, Breniuc, Țugui, Zaremba, Păsăilă, Ionesi, Stoian, Viu, Agbleta. Antrenor: Lucian Burlacu. În repriza secundă au mai evoluat: Apostol, Viu și Alupei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI