Prin eseuri și desene sugestive, elevi de la LPS s-au exprimat despre violență și efectele ei nefaste

„Legea pumnului nu rezolvă nimic”

Participând cu eseuri și desene sugestive la Concursul „Eseul meu antiviolență”, circa 40 de elevi de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Suceava și-au exprimat opiniile cu privire la violență și consecințele ei nefaste.
 

Organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, Liceul cu Program Sportiv și Asociația Educatorilor Suceveni, în cadrul Campaniei de prevenire a delincvenței juvenile și victimizării minorilor „Nu lăsa violența să te transforme într-un infractor”, concursul a vizat „reducerea riscului de implicare a elevilor de liceu în acte de violență”, ne-au precizat organizatorii. El s-a adresat, în special, elevilor din clasele IX-XI, cei mai mulți participanți fiind din clasele a X-a A și a X-a C. Cele mai bune eseuri au fost premiate, câștigătoarea premiului I fiind eleva Ioana Pascar, clasa a X-a A, care este de părere că violența „e ca pumnul care strânge un ou; ce rămâne după ce-l deschizi?”, prin interogație ea propunând un moment de meditație asupra consecințelor violenței. Premiul II a fost câștigat de Andreea Robciuc, din aceeași clasă, care spune în eseul ei „Lasă autoritățile să-ți rezolve neînțelegerile, legea pumnului nu rezolvă nimic, mai mult te afundă în probleme!” Câștigătoarea premiului III, Loredana Cercelaru, a adresat îndemnul „Fii inteligent, nu gândi cu pumnul”. Un premiu special a fost acordat elevului Ionuț Ostrovanu, din clasa a X-a A. Câștigătorii au fost recompensați cu role, rucsacuri; diplome și pixuri au primit toți participanții în concurs. Premiile au fost înmânate de ofițerul Ionuț Epureanu, de la IPJ, de directorul LPS, prof. Ioan Radu, și de prof. Maria Pavelescu, președinte AESv.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI