Apel cultural

Dominația austriacă în nordul Moldovei pe durata a 144 de ani, continuată cu ocupația sovietică, iar acum în partea de nord a Bucovinei istorice ca parte a Ucrainei, au provocat multe suferințe românilor din Bucovina.
 

Menținerea românismului în Bucovina s-a datorat și actului de cultură, inclusiv prin contribuția Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. În urmă cu 15 ani autoritățile administrației orașului Cernăuți au pus la dispoziția Uniunii Muzeografilor din Ucraina casa lui Aron Pumnul pentru înființarea muzeului literar-memorial „MIHAI EMINESCU”. Nevoia unor astfel de instituții românești în nordul Bucovinei este mai mult decât imperios necesară, iar societățile culturale – Societatea pentru Cultură Românească „MIHAI EMINESCU” din Cernăuți și Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina – au acum posibilitatea sprijinirii punerii în funcțiune a acestui muzeu. Un demers ca acesta, cultural, patriotic și frumos integrat în standardele europene, necesită, în primul rând, fonduri bănești pentru executarea proiectului de deviz la „Casa Aron Pumnul”: lucrări de restaurare, reparația capitală a imobilului, dotarea cu mobilier și procurarea de materiale documentare pentru expunere. În prima etapă relansăm, după mai mulți ani, un apel modificat: „Dați un leu pentru muzeul literar-memorial MIHAI EMINESCU!” O participare numeroasă a cetățenilor din România la acest act de binefacere în spațiul cultural este un gest de mare demnitate și arată deplina apartenență la românism. (Președinte de onoare, academician DIMITRIE VATAMANIUC; președinte, ing. MIRCEA IRIMESCU; secretar executiv, prof. GHEORGHE DOLINSKI)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI