Doar câteva zeci de delegați ai PDL prezenți la întâlnirea cu M. Macovei

Un număr mic de delegați din cei 182 pe care PDL Suceava îi va avea la Convenția Națională a partidului au fost prezenți sâmbătă seara la întâlnirea cu unul dintre cei trei candidați la șefia PDL, europarlamentarul Monica Macovei, în sala mică a Casei Culturii din Suceava.
 

Presa susține că la ședință au fost doar 15 delegați, însă organizatorii susțin că au fost „peste 50”, ei nereușind să explice clar numărul exact al delegaților prezenți în condițiile în care în sală, conform acelorași organizatori, au fost „peste 190” de persoane. Monica Macovei a venit la întâlnirea cu membrii PDL Suceava pentru a-și prezenta moțiunea REFORMIȘTII, însoțită de europarlamentarul Cristian Preda și de fostul ministru de externe Teodor Baconschi. Ea le-a spus democrat-liberalilor suceveni că dorește ca PDL să fie un partid care să facă o opoziție activă, constantă, zilnică și cu efect, apreciind că în prezent opoziția făcută de actuala conducere este „constructiv-tovărășească”. „Noi, reformiștii, vrem să facem o opoziție reală, activă, zilnică și cu efect” a declarat Macovei, care a subliniat că este foarte importantă opoziția pentru a fi reprezentat atât electoratul PDL, cât și electoratul pierdut. Europarlamentarul s-a întrebat ce fel de opoziție la USL face actuala conducere a PDL care vorbește de refacerea Alianței D.A. și face curte PNL. „Ce opoziție e asta când tu spui adversarului că tu vrei să fii împreună cu el?” s-a întrebat Monica Macovei. Ea a apreciat că intrarea în Alianța D.A. înseamnă că pleacă unul câte unul, pe rând, în PNL. Macovei a spus că USL se va rupe „planificat” când vor dori să ocupe și stânga și dreapta eșichierului politic și că ea consideră că PDL trebuie să facă o opoziție serioasă la USL. Ea le-a mai spus că va susține ca partidul să devină unul modern pentru anul 2014 în care să existe o legătură între conducere și baza partidului și a subliniat că este nevoie ca partidul să se bazeze pe meritocrație. Europarlamentarul a mai arătat că partidul a greșit atunci când a făcut numiri în funcții pe criterii de prietenie sau „cu plicul pe masă”, exemplificând cu numirea arbitrului Constantin Gheorghe la Arhivele Naționale sau cu numirea „prietenei cu cineva din conducerea partidului” la conducerea Autorității pentru Restituirea Proprietăților. Europarlamentarul a mai declarat că la alegerile de la Convenția Națională delegații vor trebui să voteze și ceea ce își dorește electoratul și a subliniat că echipa pe care o reprezintă este cea mai credibilă. Monica Macovei a mai spus la final că ea este mai credibilă decât Vasile Blaga și Elena Udrea la un loc. Întrebată de unde știe care este nivelul de credibilitate de care se bucură, europarlamentarul a răspuns sec că aceasta este percepția pe care o are.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI