Încasările la bugetul general consolidat al statului – realizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, unitățile vamale județene, precum și din plățile marilor contribuabili cu sediul în județul Suceava – au fost, în anul 2012, de 1.250 milioane de lei. Potrivit unei informări prezentate în Colegiul prefectural, intrările din impozitul pe profit au fost de 65,6 milioane lei, în creștere cu 3,83%, comparativ cu anul precedent. Încasările din impozitul pe venit, în valoare de 195,8 milioane de lei, au sporit cu 6,62% față de 2011, în timp ce accizele au adus 7,1 milioane de lei, cu un plus de 14,34%. Conform aceleiași statistici, pentru recuperarea creanțelor bugetare datorate bugetului general consolidat, în urma aplicării măsurilor de executare silită s-au încasat 106,4 milioane de lei. Activitatea de inspecție fiscală a Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava s-a concretizat prin 1.662 acțiuni de control la persoane juridice, sumele suplimentare nete atrase fiind în valoare de 51,6 milioane de lei. Pe de altă parte, în urma celor 1.045 de verificări care au vizat persoanele fizice, fondurile intrate la bugetul consolidat al statului s-au ridicat la 3,8 milioane de lei. În cursul anului 2012, conform materialului prezentat în ședința Colegiului prefectural, DGFP a organizat 4.228 de acțiuni de control, dintre care 3.275 în domenii cu risc fiscal. Descinderile au condus la suspendarea a activității a 713 agenți economici verificați, precum și la măsuri asigurătorii pentru un prejudiciu total de 36,5 milioane de lei.
> În domenii cu risc fiscal, descinderile inspectorilor specializați au condus la suspendarea activității a 713 agenți economici verificați
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii