De ce Școala Românească scoate tâmpiți ?

De o bună bucată de vreme, televiziunile și presa care au promovat cu asiduitate Legea educației și reformele dlui Funeriu repetă până la sminteală zicerea din titlu a președintelui Băsescu prin care voia să atragă atenția lui Gabriel Liiceanu că sunt prea mulți filosofi și prea puțini tinichigii.

 

Nu e zi în care foștii diriguitori și reformatori ai învățământului românesc să nu iasă furioși pe ecrane sau în presă ca să dea palme școlii românești. Și o fac cu o satisfacție nedisimulată, crezând că cititorii și telespectatorii le vor aplauda gestul. Numai că efectele acestor aserțiuni sunt perverse. Cine îi evaluează pe evaluatori? Despre efecte va fi vorba în continuare, sperând că vom putea răspunde în cunoștință de cauză la întrebarea: care sunt efectele legii Funeriu la mai bine de doi ani de la angajarea răspunderii Guvernului Boc? Nu cumva această lege a fost un instrument de promovare a intereselor de grup și de partid? Nu cumva tocmai din această pricină nu a fost amendată în Parlament și a fost nevoie de asumarea răspunderii guvernamentale? Privind cu atenție doar două aspecte ale reformei Funeriu, pe de o parte conținutul și eficiența învățării, iar pe de alta modernizarea bazei materiale și a logisticii, se poate afirma că în doi ani nu s-a schimbat mai nimic. Materiile sunt aceleași, nici vorbă de adaptare la condițiile celorlalte școli din UE, conținuturile sunt la fel de stufoase, ariile curriculare nu au fost actualizate decât sporadic și neesențial, manualele n-au fost revăzute de aproape două decenii, fiind degradate, incomplete și slinoase că bieții copii și părinți sunt nevoiți să cumpere altele noi sau să le recondiționeze pe cele vechi, softul educațional e tot un deziderat, deși s-au făcut investiții uriașe în calculatoare, Internet… Așadar ce ascund actualele atacuri împotriva școlii? Doi ani fără rezultate Meditând la anii care au trecut aproape degeaba, se vede de la distanță că reformarea numai de sus în jos, fără modele umane și fără bani, nu avea cum să reușească, deoarece produsul final al școlii, elevul cu diplomă nu iese din minister, ci din clasă, de la catedrele profesorilor. Aici trebuia să fie reforma. Or aici nu s-a făcut mai nimic: s-au abandonat parțial metode învechite, dar și multe din cele verificate în timp, numai că în locul lor s-au introdus hârtii, dascălul și elevul fiind cei mai prolifici producători de maculatură. Da, sunt numeroase cursuri didactice de formare-informare, dar ele trebuie plătite din buzunarul amărât al dascălului. Da, se pot face fel de fel de upgradări ale pregătirii profesionale, dar cea mai mare parte a cursurilor n-a ajutat la îmbunătățirea eficienței la catedră, fiind mai cu seamă revoluții terminologice sau teoretizări fără perspectivă. În plus, din cauza unei salarizări idioate, cei mai buni dascăli au plecat de mult spre alte zări, problemele de personal fiind principala cauză a concluziei prezidențiale. Reforma de polistiren În schimb, s-au continuat investițiile începute de guvernul Tăriceanu, s-au izolat cu polistiren multe școli, majoritatea arătând civilizat în exterior, au început schimbările și la grupurile sanitare, la mobilier, deși din punct de vedere ergonomic scaunele și pupitrele noi continuă să nu respecte particularitățile de vârstă, nici faptul că elevii stau zilnic la școală 7 – 8 ore în aceleași poziții vicioase și obositoare. Să fim drepți și să recunoaștem că sunt și lucruri îmbucurătoare: curriculum la dispoziția școlii, descentralizare, renunțarea la criteriul vechimii la accesul pe posturi, finanțarea per capita la elevi și studenți, anticorupție, depolitizare, linii de studiu, concursuri pe funcții, numai că toate acestea provin din reforma predecesorului dlui Funeriu, a profesorului Andrei Marga. Deși au o vechime apreciabilă, nici măcar acestea nu au fost implementate pretutindeni. Când știi doar să critici… Și atunci, de unde plăcerea diabolică de a lovi în școala românească, știind bine că mai toți cei perindați pe la conducerea Ministerului Educației, a deconcentratelor și a celorlalte organisme responsabile nu și-au făcut sau mai degrabă nu și-au putut face datoria din cauza constrângerilor bugetare, a lipsei competențelor și a expertizei occidentale, a politizării excesive? În concluzie: suntem fruntași pe ramură la critici și politicăreală, dar reformă înseamnă întâi și întâi calitatea muncii la catedră. Fără de care nu se poate întâmpla absolut nimic în școala românească.