Pensii mai mari cu 4% pentru 163.624 pensionari din județul Suceava

163.624 pensionari din județul Suceava vor avea pensii mai mari cu 4%, potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava.
 

Potrivit sursei citate, actul normativ modifică și completează prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Ordonanța prevede că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Astfel, odată cu promulgarea acestei legi, pensiile vor fi majorate cu 4%, iar punctul de pensie ajunge la 762 de lei. „Efortul bugetar pentru județul nostru, odată cu majorarea de 4% a pensiilor, va fi de aproximativ 4,15 milioane de lei lunar. Deși decretul a fost semnat marți, pensiile vor fi majorate cu începutul acestui an, iar pensionarii primesc deja diferențele pentru luna ianuarie” a declarat Florin Sinescu, prefectul județului Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI