ASCOR Suceava se pronunță împotriva promovării homosexualității

 

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), Filiala Suceava, își exprimă, printr-un comunicat de presă, dezaprobarea legată de acțiunile care au drept scop promovarea homosexualității și îi îndeamnă pe toți oamenii de bunăcredință să aibă această atitudine. În comunicat se mai subliniază că: „Anume conștiința colectivă a poporului român nu recunoaște un astfel de comportament, era străin și de vocabularul nostru până acum câțiva ani, dovadă a lipsei de fundament a unei afirmații cum că ar fi ceva normal”. Studenții suceveni din ASCOR sunt contrariați că, în orașe mari din țară, precum Capitala sau Clujul, s-au proiectat, cu precădere pentru a fi urmărite de elevi, filme cu tentă homosexuală. „Anul 2013 este al doilea an în care luna februarie este denumită «Luna Istoriei LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali și Travestiți)» de către apologeții acestei «orientări» din organizații precum ACCEPT”. Cu finanțări din afara țării este organizat un festival ce face parte din proiectul european „Engaging hearts and minds, changing attitudes” inițiat de LGBT Youth Scotland în 2011, cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul – Fundamental Rights and Citizenship. În acest context, studenții ASCOR Suceava consideră că „este bine ca noi să fim informați, în Duhul creștin, spre a nu fi contaminați de astfel de manifestări contrare spiritului civic al binecredinciosului popor român”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI