Uniforma

Poate că ați și uitat (inclusiv considerând-o frivolă) o știre de acum câteva zile care spunea că România se afla (în urmă cu un an și ceva față de această clipă de referință) în topul (mai exact, în primele 25 din lume) statelor în care s-au efectuat cele mai multe operații estetice. În mod oficial, România se află acolo contabilizând mii de „proceduri nechirurgicale” și de așa-zise „operații estetice”, la fel de oficial reținând atenția prin numărul mare de beneficiare (câte n-ar încăpea, bunăoară, pe Arena Națională) de injecții cu botox și implanturi mamare.

 

Ce scapă statisticii (și, încă mai mult, unei analize nuanțate) sunt intervențiile nedeclarate, distribuția pe genuri (sau, dacă vreți, pe sexe) a acestora, inclusiv celelalte intenții ori realizări ale unor astfel de intervenții (evidențiate însă de site-urile clinicilor de profil, fie spre ce – în principiu – ar expune bărbații, fie spre ce – în principiu – ar tăinui femeile). Toate acestea se întâmplă (de fapt, funcționează o întreagă industrie în acest sens, care coase între ele, cu catgut de cea mai bună calitate, mass-media populară, publicitatea și clinicile în cauză) într-un context în care, politic, este de bon ton (usually indicated sau chiar politically correct) să vorbești (până la spectaculoasă exhibiție) despre diferențe (individuale, culturale, subculturale etc.). Dacă vreți, despre unicitatea care susține diversitatea. Însă iată că s-ar putea înțelege că un anume aspect al motricității comerciale a lumii, nicidecum ascuns, contrazice discursurile oficiale, propunând într-un mod cvasinatural o uniformă de azi și de mâine, convenabilă celor care sunt în stare s-o plătească, prețuită de cei care, în ea înfățișându-se, își văd aproape atinse scopurile; fie sociale, fie profesionale…