Flutur face apel către parlamentarii suceveni să susțină autostrada Suceava – Focșani

Președintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, consideră că toți parlamentarii din județele Moldovei trebuie să susțină proiectul autostrăzii Suceava – Focșani, menționând că pentru finanțare există o importantă oportunitate prin accesarea de fonduri europene.
 

Flutur și-a exprimat, ieri, nemulțumirea că actuala majoritate USL nu a ținut cont la votarea Legii bugetului pentru anul 2013 de un proiect important de infrastructură rutieră, tronsonul de autostradă Suceava – Roman – Bacău – Focșani, de unde se face conexiunea cu coridorul IX, proiect aprobat deja prin Programul TEN-T. El a arătat că acest tronson de autostradă, care leagă mai multe țări europene, este, evident, o necesitate, nu doar pentru județul Suceava, ci și pentru cele peste 5 milioane de locuitori din județele Moldovei. „Prin refuzul alocării acestei sume, care nu reprezintă un efort bugetar însemnat, USL blochează practic această investiție, anulând prin această atitudine eforturile noastre de eliminare a decalajelor dintre județele din Moldova și celelalte zone ale țării. Anularea decalajelor nu poate fi realizată fără dezvoltarea infrastructurii”, a spus Flutur. El a anunțat că se va adresa tuturor parlamentarilor din județele Moldovei să se constituie într-un grup de sprijin al proiectului pentru acest tronson de autostradă. „E nevoie să vorbim pe o singură voce, pentru că și Suceava are nevoie de o legătură rapidă și directă cu Bucureștiul, dar și pentru celelalte județe ale Moldovei este extrem de utilă această autostradă” a spus Gheorghe Flutur.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: