Semne bune anul are !

Ianuarie, 2013, Anul I al revistei „Erupții dolheștene”, nou apărută în vatra milenară a văii Șomuzului. „Început darnic de perpetuare a gândului” și a Măriei Sale Cuvântului prin membrii fondatori ce se simt „alergători de cursă lungă”.
 

Temerar și lăudabil eveniment. Caseta redacțională enumeră 11 entuziaști (Costel Bephu – director, profesor Valeriu Sandovici – redactor-șef, ec. Cristian Corduneanu – secretar de redacție, col. Laurențiu Costel Hopu, Ana-Maria Antoneag, Cătălin Gheorghe Darabă, Mariana Popa-Cristea, ec. Daniel Darabă – tehnoredactor, Aminah Tănase, Fundația „Pro media, etno și viață”, Camciuc Gabriela) în triple și multiple responsabilități ca inițiatori, coautori, administratori sau finanțatori care au stabilit liniile de forță și fișa de temperatură a mediului cultural autohton. Coparticipare într-un act de iubire pornind de la înțelepciunea populară că a sădi un pom, a săpa o fântână sau, mai nou, a amprenta prin vis și scris este, negreșit, o mărturie în timp a justificării existenței. Visele au ars în nopți de ghenar și, la curtea hatmanului Șendrea, urmași de bună rasă răzeșească au înnoit anul și au reîntinerit acest topos al spiritului și al tradiției. Armonie între codul genetic și codul cultural ce se sprijină pe coloana vertebrală a tradiției locale. Cântec și descântec de dragoste în matca dolheșteană. Omagiu și respect pentru tradiție, ancorare responsabilă în cotidian, mărturie pentru viitor. Interogația din platforma-program necesită încă o lămurire. De ce „Erupții dolheștene”? După dicționar, erupția reprezintă lava fierbinte aruncată cu putere afară. Geologic sau omenește. În cazul de față nu o erupție, ci multiple erupții umane unite într-o țâșnire benefică, aidoma celei când pomii simt dureri în muguri. Strigăt de bucurie adunat într-un glas; biruit-au gândul… Erupții ca mod de permanență și izbândă a mentalului colectiv în Publicația de folclor și informare locală și act de curaj surprins în crochiul de pe coperta ultimă de profesorul Valeriu Sandovici: Moșul este supărat că în desagă duce doar criza, dar este senin că, în contrabalans, aduce drept paleativ hrana spirituală. Cuprinsul revistei este variat și dens, prezentând executivul și primarul Cătălin Darabă, împliniri școlare (prof. Maria Ilie), pagina religioasă (Mariana Popa-Cristea), viața sportivă, străjerii și pe columbofilul Gheorghiță Vizitiu (Marcel Daniel Irimie, C. Bimb), sfaturi de sezon (Cristi Corduneanu), oameni de ieri și de azi (Costel Bephu). Inspirat realizate ,,Din lada cu zestre” (prof. Valeriu Sandovici ) și foiletonul ,,Povești din Țara lui Șomuz” (Costel Bephu). Remarcabil este și elogiul poetic ,,Eminescu a fost și rămâne” semnat de Costel Bephu. Fundația „Pro mediu, etno și viață” – Roman se înnobilează prin contribuția de suflet S.C. Digital Design SRL Caransebeș merită felicitări pentru ținuta grafica, imaginea fotografică de o nuanțată coloristică, redactarea cu gust, eleganță și lux, așa cum se cuvine măcar pentru primul număr. Ianuarie, 2013. Timpul ca dimensiune a reîntineririi. Ce-i dorim frumoasei publicații dincolo de azi? Ninsori binecuvântate și roade bogate dincolo de mâine.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI