„Impozitarea venitului în agricultură este o lovitură dată clasei de mijloc și este împotriva organizării moderne a agriculturii. Noi trebuie să trecem de la subzistență la ferma mică, la ferma mijlocie, să ieșim în piață, să vindem, să ne rentabilizăm. USL face un îndemn spre ferma de subzistență. Trăim în zodia taxelor și a impozitelor. În mai bine de o lună de guvernare observăm că sunt mai multe taxe și impozite noi despre care nu au vorbit nimic în campania electorală. (…) Îngrijorarea PDL este că USL se comportă ca un partid care a descoperit din nou chiaburii și consideră că este un delict în România să ai peste două hectare de teren și trebuie să fi impozitat, că este un delict să ai peste două vaci într-o gospodărie țărănească și trebui să fie impozitat și dă o lovitură zdravănă celor care au început să se organizeze pentru piață. Prima caracteristică a impozitării venitului în agricultură este dubla sau tripla impozitare, o impozitare în cascadă”, a afirmat secretarul general al PDL, într-o conferință de presă. Potrivit lui Gheorghe Flutur, „nu este corect să impozitezi o dată terenul și a doua oară animalul”. „Această suveică de impozitare a hectarelor, după care a fiecărui animal în parte, înseamnă, de fapt, calcularea unui venit ireal pe care țăranii nu-l realizează. (…) Deci, este o lege făcută pe picior”, a adăugat Flutur. El a criticat și faptul că norma de impozitare este una națională. „Una este să ai trei hectare în Bărăgan și alta este să ai trei hectare la Suceava sau la Mehedinți. Plătești același impozit și nu este corect”, a spus Flutur. Totodată, a adăugat el, prin noile impozite din agricultură persoanele fizice sunt discriminate în raport cu societățile comerciale care au posibilitatea să-și deducă TVA la cheltuielile pe care le au cu înființarea unui hectar de cultură agricolă. Gheorghe Flutur a mai spus că se va mări numărul celor executați silit. „Din punctul nostru de vedere, aceste impozite împovărează și vor fi mulți în imposibilitatea de a plăti. Și aici pot să vă spun că impozitarea se referă la peste 610 mii de proprietari de terenuri care dețin peste două hectare. În total ar însemna undeva la 3,5 milioane de hectare, din 10 milioane de hectare. Deci, o treime din suprafața agricolă și peste 600 de mii de persoane fizice impozitabile pe această lege, plus circa 110 mii crescători de taurine și vreo 60 de mii de crescători de oi. Deci faceți un calcul, ne apropiem de 800 de mii de persoane care vor fi impozitate pe noul Cod fiscal privind impozitarea venitului în agricultură”, a declarat democrat-liberalul. El a adăugat că trebuie continuat programul de cadastru gratuit, inițiat de PDL, pentru a putea crește piața funciară. „Acestea erau măsuri de încurajare a agriculturii: cadastru, exploatația familială care să iasă pe piață, grupuri de producători și spații de depozitare. Din păcate, aceste lucruri nu s-au făcut. Din punctul nostru de vedere, agricultura românească, în filosofia USL, este condamnată la subdezvoltare. Și cerem USL să revizuiască Codul fiscal pentru că au împovărat o categorie și așa săracă, pe care o împinge spre dezorganizare, spre subzistență și încearcă să aplice reguli contrare gândirii europene în domeniul agriculturii”, a mai spus secretarul general al PDL.
Gheorghe Flutur
PDL solicită guvernului să revizuiască politicile în domeniul impozitării venitului din agricultură, apreciind că noile taxe și impozite impuse în domeniu prin noul Cod fiscal reprezintă o lovitură dată clasei de mijloc și este împotriva organizării moderne a agriculturii, a declarat, ieri, secretarul general al PDL Gheorghe Flutur.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii