La Biblioteca Bucovinei

„Vocea cărților…” și „Poveștile Bucovinei”

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava a lansat de la 15 ianuarie campania și programul de cultură urbană, lectură publică și literatură română și universală „2013 – Anul Bibliotecilor în Bucovina: Vox libris, vox dei” („Vocea cărților, vocea zeilor”), informează directorului Bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuș.
 

Campania este prilejuită de Ziua Culturii Naționale și aniversarea nașterii lui Mihai Eminescu, urmând a cuprinde activități care vor celebra înființarea la Suceava, la data de 12 decembrie 1923, a Bibliotecii Publice, considerată „cea mai importantă instituție regională de stat care tezaurizează în sanctuarul cărții memoria limbii și culturii române”. Potrivit directorului Gabriel Cărăbuș, campania are mottoul „Fiecare om este o carte scrisă de Dumnezeu. Fiecare om este o poveste. Citește și află povestea fără de sfârșit a oamenilor.” Biblioteca Bucovinei lansează și proiectul „Poveștile Bucovinei”, la care sunt invitați să participe „toți cei care, fie scriitori, fie doar simpli iubitori de literatură și «degustători» de biblioteci, doresc să comunice în scris povestea lor destinată publicării”. Textele literare și jurnalistice sunt așteptate fie direct la sediul instituției din Suceava, str. Mitropoliei nr. 4, fie prin email pe adresele [email protected] și [email protected], cu mențiunea „pentru proiectul «Poveștile Bucovinei»”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI