Un veac de… continuitate

Ne vom îndrepta atenția, în cele ce urmează, asupra situației școlare din satul Călineștii lui Cuparencu, așezare românească din nordul Moldovei, atestată documentar încă pe vremea lui Ștefan cel Mare (vezi Documente privind istoria României A. Moldova, Veacul XV, vol.2, București, Editura Academiei R.P.R, 1953, p. 130), dar asimilată, în rând cu multe sate dintre Siret și Suceava, de către ucrainenii galițieni, colonizați programatic, după 1744, de Imperiul Habsburgic.

 

La baza demersului nostru stă, în primul rând, un document al parohiei din Călineștii lui Cuparencu (Condica cronicală a enoriei Călineștii lui Cuparencu), sub forma unui registru tipizat, având foaia de titlu tipărită cu mențiunea „Cernăuți 1890”, completat cu o conștiinciozitate de invidiat de preotul paroh al bisericii din comună, Inocențiu Ștefanelli, între anii 1907-1913. Condica cronicală… este o adevărată „oglindă” a vieții sociale, administrative și spirituale a comunei Călinești, cu subtile trimiteri la istoria zbuciumată a acestor locuri. Aflăm, printre altele, că așezarea compactă și dirijată a ucrainenilor la Călinești se datorează răririi populației românești autohtone, rărire provocată de două evenimente tragice din acea perioadă: ciuma, care bântuie prin anul 1774 și care trebuie să fi secerat și pe aici zeci de vieți omenești, și războiul ruso-turc din anii 1768-1774, care ar fi marcat nefast și demografia acestor locuri. Se spune că vechea așezare a satului se afla pe locul numit „Tei”, în apropierea curții boierești a fraților Cuparencu (Mihalachi, Vasile și Ion). În paranteză fie spus, Mihalachi Cuparencu va fi ctitorul bisericii de piatră din sat, al cărei dascăl „profesionist” va deveni în 1804 Vasile Eminovici, bunicul celui mai mare poet al românilor. Într-o primăvară, în noaptea de Paști, năvălește în sat o armată păgână, care măcelărește pur și simplu populația de aici. Cei câțiva locuitori care scapă cu viață se retrag pe locul de azi al satului, unde era pădure. Trebuie să precizăm că, deși satul Călineștii lui Cuparencu și-a schimbat configurația etnică și și-a sporit numărul populației de aproape 4 ori în decurs de numai 4 ani (1774-1778) (cf. „Recensământul general al Moldovei”, 1774, ordonat de Rimskiy-Korsakov), asimilarea treptată a băștinașilor de către ucraineni nu a avut aceeași influență și asupra bisericii din sat, unde slujbele s-au oficiat întotdeauna în limba română. Ba mai mult decât atât, biserica din sat a constituit de-a lungul timpului un puternic focar al românismului, preoții și dascălii bisericești contribuind efectiv și la realizarea actului de educație școlară în comună. Inocențiu Ștefanelli este un nume italienizat al lui Ion Ștefaniuc (la origine Ștefan), originar din satul Rarancea de pe Prut. Ajuns preot în satul natal, Ștefanelli va desfășura la răscrucea veacurilor al XIX-lea – al XX-lea o vădită activitate de luminator al maselor, comparabilă cu cea a corifeilor Școlii Ardelene. Moartea prematură a soției și dispariția tragică a uneia dintre fetele sale (moare înecată în Prut) îl pun la grea încercare pe duhovnicul din Rarancea, care hotărăște, în cele din urmă, să părăsească locul său natal și să se așeze, pentru o perioadă, în Călineștii lui Cuparencu, unde postul de paroh era vacant. Începe să păstorească, deci, în anul 1907 și din același an așterne pe hârtie rândurile pline de spiritualitate din Condica cronicală… Pentru cei care l-au cunoscut îndeaproape, preotul Inocențiu Ștefanelli s-a dovedit un autentic mesager al credinței în Dumnezeu, dar și un profund iubitor și populizator de cultură și civilizație. Din Cronica lui Inocențiu Ștefanelli aflăm că, încă din anul 1903, după multe tergiversări, Diregătoria Școlară din Cernăuți hotărăște ca la școlile care se vor înființa, atât la Călineștii lui Cuparencu, cât și din Călinești Enache, limba de predare să fie cea ucraineană, iar limba română să fie tratată numai ca obiect neobligat. Decizia îi amărăște mult pe cetățenii celor două sate, care înaintează în 1903 și apoi în anul 1906 două reprezentanțe comunale către Ministerul Cultelor și Învățământului, cerând ca, pe lângă limba ucraineană, să se stabilească și limba română ca obiect obligatoriu de predare; dar cererile rămân fără rezultat. Venirea în comună a preotului Ștefanelli va revigora dorința călineștenilor de a avea școală în care să se predea limba română, anul 1907 consemnând, în amândouă satele, un eveniment de referință: deschiderea școlilor particulare românești (în casa agricultorului Vasile Florea – la Călineștii lui Cuparencu și în cea a agricultorului Constantin Ciubotaru – la Călinești Enache). Trebuie să remarcăm că Vasile Florea nu era altul decât unul dintre băieții Aniței Florea, fata lui Ioan Eminovici, deci vara dreaptă a lui Mihai Eminescu. Ca și tatăl său, Vasile Florea era gospodar cu avere și cu vază în sat, profesorul Vasile Gherasim din Cernăuți descriindu-l, în toamna anului 1922, deci după războiul care i-a dereglat conștiința, drept „un nebun fantast, cu o față încadrată de niște plete, care-i dau o înfățișare românească (…), strivit de o neînțeleasă fatalitate (…), cu mari asemănări cu un unchi de-al lui – Mihai Eminescu”. (Vezi Vasile Gherasim, În satul Eminovicienilor, în „Convorbiri literare”, nr. 11, nov. 1922). În casa spațioasă și bine gospodărită a lui Vasile Florea, preotul Inocențiu Ștefanelli va inaugura, în toamna anului 1907, școala românească particulară, numindu-l ca pedagog pe învățătorul pensionar Grigore Auriti, o rudă de a sa din Cernăuți. Deși puțini copii vin, la început, la această școală, preotul I. Ștefanelli propagă din altarul bisericii cele mai nobile idei naționale, insistând pe necesitatea instrucției școlare. Va înființa, în acest scop, în anul 1908 Cabinetul de lectură „Deșteptarea”, unde va îndruma personal cultivarea limbii române. Anul 1908 constituie, în același timp, și anul inaugurării arcășiei, în cele două școli românești particulare, ea petrecându-se cu prilejul organizării unei „serbări poporale”, la 6 iulie, în pădurea din apropiere. Manifestarea, la care au participat toți locuitorii satelor Călineștii lui Cuparencu și Călinești Enache, a cuprins printre altele, „jocuri naționale, declamații și teatru”. Cu laconismul său obiectiv, preotul Ștefanelli consemnează: „A reușit în privință materială și morală foarte bine”. Se pare că imboldul arcășiei, adusă la Călinești după modelul bucovinean din preajma Cernăuților, dă roade în rândul elevilor călineșteni, care-l înconjoară cu dragoste și dorință de cunoaștere pe parohul-pedagog, iar manifestarea din iulie 1908 se va repeta anual până în anul 1913, când preotul Inocențiu Ștefanelli va fi transferat ca egumen la Mănăstirea „Sfântul Ioan” de la Suceava. Odată cu activitatea de instrucție din cadrul celor două școli românești particulare, preotul Ștefanelli se va afla în fruntea cetățenilor care continuă să lupte pentru înființarea unor școli de stat în comună, unde să se predea oficial limba română. În urma acestor insistențe, la 6 februarie 1910, în satul Călineștii lui Cuparencu s-a prezentat o comisie delegată de Consiliul Inspectoratului Școlar Districtual în persoanele comisarului dr. Enis și inspectoratului Nicu Tanasievici, în scopul examinării copiilor de școală din cunoștințele limbii române. Examenul acesta, care s-a ținut tot în casa agricultorului Vasile Florea, a constituit pentru săteni o adevărată sărbătoare. „S-au prezentat 83 de copii, care au corespuns în mod mulțumitor. Înaintea localului unde se țineau examenele erau adunați aproape toți poporenii satului, care nu s-au mișcat din loc până la terminarea examenului și auzind dinspre rezultatele mulțumitoare au izbucnit toți în strigăte de bucurie” (vezi Condica cronicală…). Într-adevăr, în luna aprilie a aceluiași an, a început construcția școlilor de stat în satele Călineștii lui Cuparencu și Călinești Enache. Tot acum, cetățenii ambelor sate trimit petiții și reprezentanți către Ministerul de Instrucție și Prezidiul Guvernului Țării pentru introducerea limbii române în școală. La 12 iunie 1912 se prezintă la Cernăuți, în fața guvernatorului țării, contele Meran, o deputăție din cele două sate, predându-i un memorandum pentru crearea de școli pure românești în ambele sate. În fine, la 4 noiembrie 1912, se începu învățământul în ambele școli, iar cu un an mai târziu, la 1 septembrie, erau înscriși 51 de copii în clasa I și 70 în clasa a II-a la școala din Călineștii lui Cuparencu, și 45 de copii în clasa I și 50 în clasa a II-a, la școala din Călinești Enache. Anul 1913 reprezintă pentru școlile din cele două sate un an de nefastă amintire. După ce în luna iulie „serbarea poporală”, organizată în pădurea din preajmă, a încântat ochii și urechile sătenilor prin virtuțile artistice ale elevilor-arcași din cele două școli, la sfârșitul lunii august preotul Inoncețiu Ștefanelli era condus, cu tristețe și regret, de către poporeni „până la hotar” (la ieșirea din satul Călinești Enache), iar de aici, 30 de arcași, călare, îmbrăcați în frumoase costume populare, l-au însoțit cu mare pompă pe părintele lor spiritual până la Ițcanii Sucevei, unde originala suită a fost admirată de pasagerii trenului rezidențial Cernăuți – Suceava, în care se afla și mitropolitul din acea vreme al Bucovinei. În anul 1914, din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, învățământul în cele două sate se întrerupe, fiind reluat abia în anul 1919. După unirea Bucovinei cu țara mamă, procesul de învățământ se va face aici numai în limba română, până în anul 1948, când se va introduce ca limbă principală de predare limba ucraineană, iar limba română se va face doar ca un simplu obiect de studiu. Situația aceasta se va menține până în anul 1962, când limba principală de predare devine din nou limbă română, dar limba maternă este considerată limba ucraineană. După 1970, în cele două școli limba ucraineană este scoasă ca obiect de studiu, predarea ei ca limbă maternă revenind, la alegere, după Revoluția din Decembrie 1989. Prof. dr. ION COZMEI Nota bene, în loc de încheiere În fața acestor indubitabile evidențe, propunem Primăriei și Consiliului Local al comunei Șerbăuți organizarea, pe parcursul lunii iunie 2013, a festivităților de sărbătorire a 100 de ani de la înființarea Școlii generale din satul Călinești Cuparencu sub genericul UN VEAC DE… CONTINUITATE. Ținând cont că în satul Călinești Cuparencu s-a născut și a copilărit timp de 15 ani Gheorghe Eminovici, tatăl celui mai mare scriitor al românilor, Mihai Eminescu, sugerăm Primăriei și Consiliului Local al comunei Șerbăuți să emită o decizie excepțională, prin care Școala Gimnazială din satul Călinești Cuparencu să poarte numele lui Gheorghe Eminovici, ca o dovadă de respect și un omagiu aduse părintelui „Luceafărului poeziei românești”. Decizia va fi înaintată Inspectoratului Școlar Județean Suceava, care va dispune ducerea la îndeplinire a demersului nostru.