Suceava, un oraș mort pentru muncitorii străini

> În 2008, autoritățile locale acordau cetățenilor străini 37 de autorizații de muncă, pentru ca în 2011 și 2012, numărul lor să scadă la câte 5
 

Numărul străinilor care vin să muncească în Suceava este de la an la an tot mai mic. Criza și implicit lipsa locurilor de muncă fac din județ o zonă aproape moartă în primul rând pentru „băștinașii” care ar dori să se angajeze, dar ocolită și de cetățeni ai altor state, aflați în căutarea unui trai mai bun. Angajatorii suceveni (singurii responsabili de astfel de demersuri) au solicitat anul trecut drept de muncă pentru doar 7 cetățeni străini. Biroul pentru Imigrări Suceava a aprobat 5 cereri de eliberare a autorizației de muncă pentru tot atâtea persoane din Ucraina și Republica Moldova, celelalte două neîndeplinind condițiile legale. Tot 5 cetățeni din afara României primiseră autorizație de muncă și cu un an mai devreme, în 2011, dar solicitări au fost ceva mai multe, respectiv 11 persoane, 6 dintre ele picând însă la aceleași condiții legale. Aceasta în condițiile în care, în anul 2008, din cele 41 de cereri pentru acordarea dreptului de muncă, autoritățile sucevene autorizau nu mai puțin de 37 de cetățeni străini. „Din punct de vedere al mediului de afaceri, Suceava este un oraș deloc tentant pentru străini. În plus, în eventualitatea că un patron ar dori să aibă angajați străini, cheltuielile pentru a-i aduce în țară sunt foarte mari” a recunoscut și comisarul Aurel Savin, șeful Biroului pentru Imigrări Suceava. La sfârșitul anului 2012, în județ trăiau, cu drepturi legale de ședere, aproximativ 1200 de cetățeni străini, cei mai mulți fiind persoane căsătorite cu români și străini veniți la studii. Anul trecut, Biroul General pentru Imigrări a eliberat, în toată țara, 2454 de autorizații de muncă cetățenilor străini, 1488 fiind pentru lucrătorii permanenți, 658 pentru lucrătorii detașați, 94 pentru cei înalt calificați, 190 pentru sportivi și 1 pentru lucrător transfrontalier. Cei mai mulți lucrători provin din state precum Turcia (601), China (392), Serbia (164), Filipine (164) și Sri Lanka (106).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: