Tâlhărit în noapte, în scara blocului

 

La ora 0.38, ieri, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată, prin „S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că Lucian M., de 30 de ani, din localitate, a fost deposedat, de persoane necunoscute, de un telefon mobil, în scara blocului, prejudiciul fiind de circa 1.800 lei. Cu ocazia cercetărilor, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava, s-a stabilit că, în noaptea de 10/11.01.2013, Lucian, împreună cu alte persoane, a consumat băuturi alcoolice la un bar din municipiul Suceava. De aici, în jurul orei 24, s-a deplasat singur, pe jos, către domiciliu, iar, în momentul când a ajuns în fața scării blocului (se întâmpla în jurul orei 0.30), vorbind la mobil, a avut parte de o surpriză cât se poate de neplăcută. Din spate, o persoană necunoscută ce intrase cu el în scară, i-a luat pur și simplu telefonul mobil din mână, dar nu înainte de a-l lovi pe unde a nimerit cu picioarele. „Persoana vătămată nu a putut da relații cu privire la semnalmentele autorului. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului investigații criminale Suceava sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie”, aflăm de la poliția județului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI