Conform unui sondaj al CJRAE

Elevii din clasa a VIII-a sunt din ce în ce mai interesați de specializarea turism

Sondajul realizat în toamna trecută de Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Suceava relevă că elevii din clasa a VIII-a care vor să intre la liceu, anul acesta, la profilul servicii, sunt din ce în ce mai interesați față de specializarea turism.
 

Astfel, din cei peste 1100 de elevi care au optat pentru acest profil, peste 65% vor să se specializeze în turism. Fiind pe locul III în preferințe, serviciile au devansat profilul uman, ajuns pe locul IV anul acesta. Pe locul I se menține, ca și anul trecut, profilul real, cu 1582 de opțiuni, urmat de profilul tehnic, cu 1283 de opțiuni. La fel ca anul trecut, în preferințele elevilor care vor să studieze în municipiul Suceava se mențin colegiile „Petru Rareș”, cu 408 opțiuni, și Economic, cu 315 opțiuni. Studiul a fost realizat în rândul a 6.963 de elevi de clasa a VIII-a, 124 fiind încă nehotărâți în legătură cu viitorul lor în ciclul de învățământ următor, iar 86 precizând că nu doresc să-și continue studiile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI