Anul trecut, leul s-a depreciat în fața euro cu 2,5%, după ce 2011 s-a încheiat la 4,3197 lei. Volatilitatea leului a fost mai mare decât în alți ani, la aceasta contribuind, pe lângă criza din zona euro, situația politică tensionată din țară, care a fost declanșată de pierderea guvernării de PDL și a culminat cu referendumul pentru demiterea președintelui. Euro atingea în 3 august un maxim istoric de 4,6481 lei, pentru ca apoi să treacă pe o pantă descendentă, deprecierea lui accentuându-se după câștigarea alegerilor de USL. Miercuri, când piața locală a fost închisă, cotațiile euro coborau pe cele internaționale până la 4,40 lei. Ieri, deschiderea ședinței s-a realizat la 4,4130 – 4,4150 lei, față de 4,43 lei la închiderea de luni. Tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,4110 – 4,4170 lei, cotațiile de la ora 14 fiind de 4,4160 – 4,42 lei, scăderea datorându-se aprecierii dolarului față de euro pe piețele internaționale. Pentru acest an, majoritatea analiștilor văd leul fluctuând în culoarul 4,4 – 4,47 lei, ei luând în considerare o creștere a fluxurilor de capital extern, dar și a economiei, având în vedere că, la toamnă, în Germania vor avea loc alegerile parlamentare, iar premierul Merkel va frâna programul de austeritate pentru a câștiga voturi, ceea ce va permite o majorare a exporturilor românești în zona euro, dar și menținerea Greciei în aceeași zonă. Important va fi și programul de guvernare al USL, care ar trebui să îmbunătățească cel puțin absorbția de fonduri europene, care au efecte pozitive asupra rezervei valutare a BNR, într-un an în care începe rambursarea împrumutului mamut obținut de PDL de la FMI, BM și UE. Cursul dolarului american creștea ieri de la 3,3575 la 3,3683 lei, în timp ce francul elvețian cobora de la 3,6681 la 3,6523 lei, cel mai redus nivel din 27 aprilie 2012, când media a fost de 3,6416 lei. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru martie la 4,4863 – 4,4952 lei, iar pentru septembrie la 4,56 lei. Perechea euro/dolar scădea pe piețele internaționale de la 1,3173 – 1,3219 dolari, la finele anului trecut, la 1,3083 – 1,3190 dolari, după ce au revenit incertitudinile privind bugetul SUA din acest an. La Sibiu, euro se tranzacționa pe martie la 1,3096 – 1,3173 dolari, iar uncia de aur pe februarie la 1.677,9 – 1.687 dolari.
Cursul euro a scăzut ieri de la 4,4287, în ultima ședință din 2012, la 4,4153 lei, pe o piață unde străinii continuă să vândă valută pentru a putea cumpăra titluri de stat românești, care oferă randamente de 4-5 ori mai mari decât cele care pot fi obținute în zona euro.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii