În prima zi a noului an

Bătrână violată de un dezaxat

 

Miercuri, la ora 11.02, o persoană din comuna Zvoriștea a sesizat prin „S.N.U.A.U. 112” faptul că vecina sa, M.M., de 73 de ani, a fost victima unui viol, comis de Ionel Macoviciuc, de 36 de ani, din aceeași localitate, în noaptea de 1/2.01.2013. Din cercetări, informează IPJ Suceava, a rezultat că, în seara de 1 ianuarie 2013, în jurul orei 20, Ionel, vecinul victimei, pe care aceasta îl cunoștea, a intrat în imobil, unde a forțat-o să întrețină raporturi sexuale, spune poliția, normale. Victima a fost examinată medico-legal, concluzionându-se că „prezenta echimoze și escoriații la nivelul feței, coapsei stângi și umărului stâng, leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale și care ar putea pleda pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol în condițiile stabilite prin anchetă”. În urma probatoriului administrat, față de Ionel Macoviciuc s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol, el fiind reținut pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 ore. A fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, fiind introdus, ieri, după gratii, pentru 29 de zile. Macoviciuc, necăsătorit, e cunoscut, spun vecinii din sat, cu comportamente antisociale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI