Parlamentarul democrat-liberal a așternut pe blogul personal gânduri și urări de început de an. „Obișnuiesc, ca fiecare român la început de an, să-mi pun în gând câteva dorințe. Prima este legată de un eveniment științific care îmi reglează activitățile în acest plan de peste 20 de ani: Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului «Eugeniu Coșeriu». 2013 este anul ediției a 13-a a acestei prestigioase manifestări științifice ce va avea loc la Cernăuți. Îmi doresc «o ediție de lux» a CISL, în septembrie, la Cernăuți!”, a scris Sanda-Maria Ardeleanu pe blog. În ce privește proiectele politice, deputatul sucevean a ținut să sublinieze că ele sunt legate direct de dorințele sucevenilor. „Le-am precizat deja pe o parte dintre ele; vor apărea, cu siguranță, multe altele. Dar, mai mult ca niciodată, îmi doresc ca, în Parlamentul României și pe întreaga scenă politică românească, să putem vorbi despre un an al reconstrucției dialogului politic civilizat, în interesul românilor, al țării. La 6 ani de la aderarea la UE și în pragul intrării noastre în spațiul Schengen, nu mai avem voie să derapăm de la democrație, să greșim în afirmarea statului de drept, să gafăm în relația cu Europa. În interiorul Partidului Democrat Liberal, îmi doresc revenirea la «portocaliu», cu toate conotațiile sale pozitive, printre care aș aminti determinarea, solidaritatea și speranța. Visez la un Partid Democrat Liberal care să readune la masa dialogului politic cât mai mulți adepți ai doctrinei de centru-dreapta care, în opinia mea, poate asigura un echilibru real în societatea noastră. Susțin necesitatea conturării unui cadru ideologic de centru-dreapta fundamental, a respectării statutului și disciplinei de partid, a atitudinii intransigente față de traseismul politic, a alianțelor potrivite, a deschiderii totale față de societatea civilă” a evidențiat Ardeleanu. Totodată, ea urează tuturor românilor „sănătate și un An Nou în afara prejudecăților și a superstițiilor menite să blocheze creativitatea”. „Vă doresc tuturor un 2013 al libertății de gândire și acțiune!” transmite parlamentarul PDL pe blogul său.
Deputatul PDL de Suceava Sanda-Maria Ardeleanu își dorește ca 2013 să fie anul reconstrucției dialogului politic, al libertății de gândire și acțiune.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii