„Din suflet, pentru Daniela !”

Spectacolul de caritate al studenților de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, specializarea Economie Generală și Comunicare Economică, an II, și Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, an III, s-a bucurat de succes. Ideile prof. dr. ec. Ovidiu Aurel Ghiuță, despre cum poate arăta o activitate practică a seminarului de marketing, s-au dovedit, pentru al doilea an consecutiv, inspirate. Sala Auditorium „Joseph Schmidt” din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost miercuri seară plină de oameni generoși și iubitori de muzică toto-dată, care au înțeles că din puținul de 15 lei, cât a costat biletul de intrare, pot realiza împreună un mare bine pentru un copil bolnav de leucemie. Pe scena spectacolului intitulat sugestiv „Din suflet, pentru Daniela”, mesaj inscripționat pe tricoul prezentatoarei Adriana Dascălu Bulină, au urcat Corul de copii „Sf. Ioan”, Corul ASCOR, asociație parteneră în proiect, și Orchestra „Rapsodia Bucovinei” a Asociației culturale „Friederich Șvarț”.
 

A fost să fie un efort artistic comun foarte reușit, apreciat de public, care a avut diversitate și calitate. Momentele finale ale spectacolului oferite de soliștii și instrumentiștii orchestrei „Rapodia Bucovinei”, condusă de maestrul Ovidiu Șvarț, au fost însă cele mai bogate, ele reprezentând, după cum a anunțat cunoscutul interpret Nelu Hongu, daruri muzicale de folclor românesc oferite de Moș Nicolae. Și primul moș darnic al lunii decembrie a tot oferit. Pe de o parte virtuozitatea instrumentiștilor, pe de altă parte, și perfect îmbinate, vocile unor interpreți talentați ce fac cinste Bucovinei și Moldovei, ca Diana Sacaliuc și Mihaela Cașvan, două fete de doar 14 ani, dar despre care publicul va auzi în următorii ani, Alexandru Hrițcu și Mădălina Senciuc, tineri artiști care încântă deopotrivă arcușul viorii dar și cu modulațiile vocilor, Alina Sauciuc, studentă a USV, precum și Miruna Damian, solistă de muzică populară laureată a unor concursurilor naționale de interpretare. Nelu Hongu a schimbat microfonul de prezentator cu cel de cântăreț, dăruind publicului, cu note șugubețe, câteva dintre melodiile care l-au consacrat. Momente speciale au fost oferite la nai, solo, de maestrul Ovidiu Șvarț, care l-a provocat însă pe fiul său, Eduard, la un duet tată – fiu, la același instrument complicat și rar, moment îndelung aplaudat de spectatori. Implicare și generozitate Aplauzele au fost răsplata binemeritată oferită de public atât pentru artiști, pentru studenții organizatori, dar și pentru sucevenii care au înțeles să se implice cu și mai mult suflet pentru o cauză nobilă. Exemplul reprezentativ este al sucevencei Lăcrămioara Gavrilovici care, povestind în jur despre fetița în cauză, a stârnit generozitatea unor apropiați care, deși nu au putut veni la spectacol, au trimis bani, au cumpărat bilete. Alături de ea și-au dovedit omenia și implicarea o serie lungă de alți suceveni, oameni politici, reprezentanți ai societății civile, medici, șefi de instituții care n-au rămas nepăsători la suferința Danielei. 4 ani de chimioterapie și boală pentru Daniela Daniela este o fetiță de aproape 14 ani, dintr-o localitate din apropierea Sucevei. Studenții au preluat cauza ei dintr-o lungă listă de copii cu probleme pusă la dispoziție de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. În anul 2008, ea a fost diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică și au urmat 4 ani de chimioterapie și boală. Părinții fetei o duc greu, cu un venit la limita supraviețuirii. Ba mai mult, anul trecut ei au pierdut, într-un accident nefericit, un băiat de 16 ani. Și pentru că nu era destul, în urmă cu câteva luni, statul român s-a gândit să umble nițel la diagnosticele ce îndreptățesc bolnavii la acordarea gradelor de handicap. Peste noapte, bolnavilor de leucemie, boală fatală de cele mai multe ori, nu le-a mai fost acordat gr. I de handicap și, implicit, o alocație decentă. În această situație, Daniela a primit doar gr. II și numai ceva sub 400 lei ajutor de handicap. Banii strânși de studenți au plecat ieri spre copilul care are mare nevoie de ei. Vor prinde bine pentru viitoarele demersuri medicale și vor fi poate de ajutor în lupta fetiței cu boala.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI