„Am găsit azi o instituție de învățământ superior de nivel european și peste”

Prezent la Universitatea Suceava după 17 ani de la prima sa vizită, acad. Nicolai Pomohaci, de la Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești, s-a declarat „impresionat” de dotarea tehnică pe care a găsit-o, dar și de numărul mare al studenților care provin din mediul rural.
 

Academicianul a precizat că prima sa vizită în universitate a avut ca scop evaluarea specializării Tehnologia produselor alimentare și acreditarea specializării Silvicultură. „Am găsit azi o instituție de învățământ superior de nivel european și peste. Am rămas impresionat de dotarea tehnică de care dispune pentru pregătirea temeinică a specialiștilor. Dacă ar fi să mai aleg o instituție de învățământ superior, cred că nu aș mai ajunge la București, aș rămâne la Suceava. M-a impresionat și numărul mare de studenți care provin din mediul rural. Din discuțiile cu studenți de anul I și IV, am apreciat că o treime din ei sunt din mediul rural. Este o performanță, pentru că, în întreg învățământul românesc, ponderea studenților de la țară depășește cu puțin 1%”, a declarat acad. Pomohaci. El a făcut aprecieri și la adresa Facultății de Inginerie Alimentară, pe care a vizitat-o, considerând că „profesorii Sonia și Gheorghe Gutt au reușit să transforme o specialitate într-o facultate modernă, care merită să dețină locul I pe țară, chiar dacă în ierarhizarea oficială e a II-a”. Acad. Nicolai Pomohaci a participat miercuri la ceremonia decernării titlului Doctor Honoris Causa prof. univ dr. hab. Rodica Sturza, de la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, făcând parte din comisia de evaluare a activității acesteia. Prezent la USV cu același prilej, prof. univ. dr. ing. Constantin Croitoru, de la Universitatea „Bioterra” București, de asemenea membru în comisie, și-a exprimat „admirația sinceră” față de realizările profesionale ale instituției academice sucevene, comparând-o cu universități din Europa și din lume, în ce privește dotarea tuturor facultăților, mai ales a celei de inginerie alimentară. „Pot să afirm cu certitudine că aveți un nivel cel puțin european în ce privește dotarea și calitatea învățământului, prin caracterul formativ mai mult decât informativ. Proverbul «omul sfințește locul» se poate aplica cu prisosință în această universitate”, a spus prof. univ. dr. ing. Constantin Croitoru.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI