Magistrat, avocat, Vasile Timofte

(1 iulie 1946 – 7 octombrie 2012) Motto: De mori târziu, ori mori curând, De mori sătul, ori mori flămând, Tot una e! Și rând pe rând, Ne ducem toți!” (G. Coșbuc)

 

Să nu plângi, Rodica! În oceanul albastru al cerului plutesc ici-colo, asemenea unor insule, nori cu forme ciudate: vântul ne aduce cu sine fiori de iarnă, o adiere tristă, presărând nostalgia vremii de toamnă apăsătoare ca o stâncă. Dincolo de șosea, lângă casa în care locuiesc, se aud suspine de durere ale doamnei învățătoare Rodica, care nu de mult timp și-a îngropat soțul, fost magistrat, avocat, Vasile Timofte, la numai 66 de ani. Toți cei care l-au cunoscut îi rostesc profund îndurerați numele și îi aduc un pios omagiu, iar scumpa soție Rodica îi face cele necesare după înmormântare și plânge. Fiu al acestor meleaguri moldave, s-a născut la 1 iulie 1946, din părinții Dumitru și Catinca Timofte, a cunoscut de mic greutățile vieții, având mulți frați și surori. Ambițios, perseverent, tenace, isteț, a urmat Liceul “Nicu Gane” Fălticeni, continuând studiile la Facultatea de Drept din Iași, ajungând magistrat la Judecătoria Suceava, la Curtea de Apel Suceava, apoi la Judecătoria Fălticeni avocat în Baroul Suceava. Prin întreaga sa activitate a contribuit la aplicarea corectă a legii pe care a cunoscut-o din plin, dar și la trezirea conștiinței locale din comuna Dolhești, ajutându-i pe consăteni în soluționarea multor dosare legate de retrocedarea terenurilor, la soluționarea conflictului dintre Dolhești și Liteni în privința izlazului de 54 ha din Pleșa. A publicat articole în presa locală și națională, a colaborat la revistele de specialitate “Dreptul”, “Revista română în drept comercial”, “Revista română în drept” etc. A publicat în “Buletinul jurisprudenței”, “Culegere de practică judiciară” (drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul procesului civil, drept comercial și contencios administrativ). Deviza sa a fost că “dreptatea și adevărul” trebuie să triumfe! Scriitor, a publicat în revistele de literatură și istorie literară “Țara fagilor”, „Cronica”, “Luceafărul”. A debutat cu volumul: “Singurătatea alergătorului de cursă lungă”, continuând apoi cu “Poeme pentru singurătate”, “ Rebele timpuri”, în care a sugerat idei, emoții, sentimente, stări sufletești, apelând la imagini artistice alese, la un limbaj poetic al ideilor decente, vocea interioară a creatorului de poezie detașându-se de lume și de realitatea înconjurătoare. Volumele sale de poezii mărturisesc rădăcinile spirituale înfipte adânc în sufletul neamului, evocând copilăria, natura, elementele terestre și cosmice, meditația asupra iubirii și morții. Domnul Vasile Timofte a purtat în sine tenacitatea, perseverența, iar dincolo de succesul profesional a durat o gospodărie odihnitoare, clădită cu bun-gust, cu gard frumos și cu pomi fructiferi. Privit cu mult respect, spirit ales, afirmându-se în viața profesională, dar și în creația artistică sau în activitatea agricolă el a participat la dezbateri în cadrul instituțiilor juridice, la luarea unor hotărâri pertinente, concrete, în conformitate cu legea. Romantic, cu suflet frenetic, cu o mobilitate spirituală de mare anvergură, sobru și grațios… Sprijinit de soție, domnul Vasile Timofte a fost imprevizibil în fapte și realizări, în domeniul creativ, dar și în cel gospodăresc (70 de oi, 32 de porci, 10 bovine, zeci de păsări etc.). Munca grea și obositoare depusă în timp, înțelegerea și climatul din familie i-au asigurat prosperitate, dar și respect din partea consătenilor. Spiritul lui, modul propriu de a munci, sensibilitatea specială pentru frumos, puritatea gândului, fondul sentimental aparte, toate laolaltă au dat dimensiunile personalității magistratului sucevean Vasile Timofte. Prin considerabila diversitate a activităților de jurist, părinte a doi copii, poet, scriitor, gospodar implicat a probat semnele unei personalități deosebite. Totodată, a fost un visător sub semnele fanteziei aprinse, cu o inteligență aparte, cu o vervă aprinsă în apărarea adevărului în sala de judecată, cu o siguranță demnă de invidiat, cu un umor spumos ce-l imprima cu vibrație la un pahar, ingenios în activitățile gospodărești, cinstind memoria părinților decedați, care i-au cerut să revină la locul nașterii și să ridice o gospodărie; cea ce a și făcut. Poezii, studii, eseuri, albume de grafică, tablouri, sute de volume rare, lucrări de etnografie și folclor local, fermă de animale, toate sunt revelatorii în definirea unui om integral care nu a fost numai un maestru competent, ci și un polivalent. Munca de durată, istovitoare, deplasările zilnice de la Suceava la Dolhești, implicarea în zootehnie, munca câmpului l-au istovit. În ultimele clipe s-a rugat de ființa cea dragă: “Să nu plângi, Rodica!” Dar scumpa soție nu-l ascultă și plânge mereu, până la epuizare. “Viața lui a fost un vis, visul a fost totul și totul nimic!” – așa cum adesea rostea melancolic, în momentele de suferințe groaznice. “Să nu plângi, Rodica!”, dar Rodica nu-l ascultă de aceasta dată… Plânge!