„Drumuirile” Mioarei Gafencu

În „Sala cu geamlâc” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, miercuri a avut loc lansarea cărții „Drumuind…”, având-o ca autoare pe profesoara Mioara Gafencu.
 

Evenimentul a beneficiat de prezența prietenilor scriitoarei și a jurnalistei Doina Cernica, cea care a prezentat cea mai recentă carte a Mioarei Gafencu.  „Drumuind…” prezintă o călătorie prin amintiri vii, prin cărți și expoziții, sub semnul rechemării din memorie și a meditației asupra călătoriei care este însăși viața. Evenimentul a debutat cu un omagiu adus de Mioara Gafencu marelui sculptor Ion Irimescu, de la a cărui trecere la cele veșnice se vor împlini 7 ani sâmbătă, 28 octombrie. „Patriarhului artei românești”, autoarea „drumuirilor” i-a dedicat textul „Fata cu clepsidră”, pe care l-a citit în fața asistenței. „Călătoria din «Drumuind…» se desfășoară temporar în anii de până acum ai autoarei, dar și cu treceri peste granița nașterii, înapoi, spre anii vieții părinților și a bunicilor materni, pe de o parte, iar pe de altă parte atât de adânc, în sensul de departe, cât permit cărțile în care Mioara Gafencu a descoperit trimiteri la fapte, locuri (…) și la legendele, istorisirile, unele auzite, altele desăvârșite de închipuire sau zămislite de ea. Geografic, drumuirea cuprinde o parte a României, cu popasuri în Cârlibaba (locul nașterii scriitoarei), Goruni, Folești, Iași, Perieni, Fălticeni, dar, cu jurnalul de front al tatei și cu însemnările legate de bunic, ajunge până la Stalingrad și în Bulgaria”, a arătat jurnalista Doina Cernica. Mioara Gafencu a mărturisit că tot ceea ce a încercat să scrie pornește de la adevăruri, de la realitate, permițându-și pe alocuri și mici deturnări de date. „Drumuirilor mele le-am adăugat mici povestiri de coloratură din locurile în care am stat ca bucovineancă, moldoveancă, olteancă în cocteilul Cârlibaba – Goruni – Folești – Perieni – Iași – Fălticeni și unde inima mea continuă încă să drumure. Și cum toate drumurile duc la Roma, în cazul meu la Fălticeni, las să drumure dragul pentru casa mea de suflet, Fălticeni, locul în care am trăit atâtea întâmplări minunate puse sub semnul împlinirii senine și al statorniciei. Aici este pentru mine meridianul zero, în care se naște timpul și anotimpul” s-a destăinuit Mioara Gafencu. Evenimentul s-a încheiat cu un mesaj în rime transmis autoarei de poetul fălticenean Alexa Pașcu și cu un scurt program artistic susținut la chitară clasică de prof. Marius Dăscălescu. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI